Air India a suspendat cinci angajaţi, după ce un bărbat a urinat pe o pasageră, într-un avion care zbura de la New York la New Delhi.
Air India a suspendat un pilot şi patru membri ai echipajului de cabină pe perioada unei investigații privind un pasager la un zbor de la New York la New Delhi, în noiembrie, a anunțat, sâmbătă, biroul executiv al companiei aeriene, citat de Reuters.
Citește și: Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în trenul de aterizare al unui avion
Compania aeriană deținută de grupul Tata s-a confruntat cu critici din partea autorității de reglementare a aviației din India în urma unui incident pe un zbor din 26 noiembrie, în care un pasager de sex masculin, aparent în stare de ebrietate, a urinat pe o femeie.
Un al doilea incident similar a avut loc luna trecută pe un zbor de la Paris la Delhi.
„Air India recunoaște că ar fi putut gestiona mai bine aceste chestiuni, atât în aer, cât şi la sol şi se angajează să ia măsuri”, a declarat directorul general al companiei aeriene, Campbell Wilson.
Autoritățile l-au arestat pe bărbat
Wilson a spus că Air India a iniţiat mai multe măsuri pentru a-şi îmbunătăţi răspunsul la astfel de incidente, inclusiv o revizuire a politicilor companiilor aeriene şi a proceselor de raportare.
Citește și: VIDEO- Haos în aeroportul din Munchen, Germania- călătorilor li s-au anulat zborurile
Un pasager de sex masculin acuzat de comportament neadecvat pe zborul New York- New Delhi a fost concediat de către angajatorul său Wells Fargo (WFC.N), a anunţat vineri banca, adăugând că va coopera cu forţele de ordine locale.
Presa locală a anunţat sâmbătă că pasagerul a fost arestat de poliţia indiană.
Citește și: Un bărbat a murit, după ce a fost „înghițit” de motorul unui avion, care se afla în funcțiune
Air India va oferi o cooperare deplină pasagerilor afectaţi, autorităţilor de reglementare şi autorităţilor de aplicare a legii, a spus Wilson.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.