Un bărbat din Ploiești s-a aruncat de pe bloc. Omul cerea să își vadă copilul

Un bărbat din Ploiești s-a aruncat de pe bloc. Omul cerea să își vadă copilul

(Sursa foto: Facebook- Poliția Română)

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a murit, duminică dimineaţa, după ce s-a aruncat de pe un bloc din Ploiești.

Poliţia Prahova a fost sesizată despre faptul că, pe strada Cantacuzino, un bărbat s-a urcat pe un bloc și cere să își vadă copilul.

Citeste si: Femeia din Târgu Jiu, care a căzut de la balcon în timp ce întindea rufele, s-a stins din viață. Doi copii își plâng mama

S-a aruncat în gol de față cu polițiștii

Agenţii sosiţi la faţa locului au urcat după el, în încercarea de a-l linişti şi a-l convinge să coboare, însă demersurile au fost în zadar, acesta aruncându-se în gol.

Medicii sosiţi la locul cu pricina au încercat să-l resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Citeste si: Incendiu la un spital din Arad. Mai multe persoane au fost evacuate de urgență


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri