Scandalul a avut loc într-o locuință din Sectorul 4. Conflictul dintre tânărul de 26 de ani și părintele său s-a sfârșit într-un mod cutremurător.
Procurorii spun că între cei doi bărbați existau deja tensiuni. Tragedia a avut loc joi dimineața, atunci când între inculpat și tatăl său a început o altercație fizică.
În acel moment, tânărul de 26 de ani a atacat bărbatul în vârstă de 54 de ani. Inițial, tatăl a reușit să ia cuțitul din mâna fiului, dar tânărul a pus mâna pe trei cuțite din bucătărie și l-a lovit tatăl de mai multe ori în cap, gât și în piept.
„La data de 05.12.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat (bărbat în vârstă de 26 de ani), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, în modalitatea omorului calificat, prin cruzimi.
Agresorul a fost reținut pentru 25 de ore și este cercetat pentru omor calificat prin cruzimi. Procurorii au sesizat în cursul zilei de vineri judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri fac în continuare cercetări în acest caz.