Un camion cu platformă, care transporta șase autoturisme, a luat foc în mers. Șoferul a suferit un atac de panică

În județul Prahova, pe DN1, un camion care transporta mașini a luat foc în mers.

Un camion care transporta mașini a luat foc în mers, pe DN1, în județul Prahova.

"Acționăm pentru localizarea și lichidarea incendiului cu 3 autospeciale de stingere, o echipă de descarcerare și un echipaj SMURD", a informat ISU Prahova în urmă cu puțin timp.

Camionul transporta șase autoturisme

De asemenea, potrivit sursei citate, incendiul s-a manifestat la un camion cu platformă care transporta șase autoturisme. Acesta a fost lichidat ulterior de pompieri

Potrivit primelor informații, flăcările au izbucnit în cabina șoferului și s-au extins la trei mașini.

În momentul în care a sesizat flăcările, șoferul a tras pe dreapta, la ieșirea din Ploiești spre Valea Prahovei.

Citește și: VIDEO- Mașina unei firme de pază a fost incendiată intenționat, la Iași. Vehiculul s-a făcut scrum

Șoferul a suferit un atac de panică

În acest caz, șoferul camionului a suferit un atac de panică. Incidentul nu s-a soldat cu alte persoane rănite.

Citește și: Noi detalii în cazul incendierii mașinii unei firme de pază, din Iași. Bărbatul surprins pe camerele de supraveghere a fost arestat preventiv 30 de zile

Cauza producerii incendiului este investigată, potrivit Antena3.ro.

Șase mașini au fost cuprinse de flăcări în parcarea unui bloc

Un incendiu de proporții a avut loc în Timișoara. Șase mașini au fost cuprinse de flăcări, în parcarea unui bloc. 

Apelul la numărul de urgență 112 a venit la scurt timp după miezul nopții. Locatarii au fost alertați de bubuiturile și flăcările înalte de 6 metri. Potrivit locatarilor, flăcările erau mari, ajungând până la nivelul etajului al doilea.  

Incendiul s-a manifestat la o dubiță parcată, la nivelul compartimentului motor și habitaclu. În scurt timp, flăcările s-au extins. Pentru a stinge focul, pompierii au avut nevoie mai mult de jumătate de oră să stingă focul care se putea extinde către blocurile din zonă.

"La sosirea noastră, incendiul se manifesta generalizat la compartimentul motor, iar el se extinsese la încă cinci maşini. În urma cercetărilor noastre, cauza probabilă de incendiu a fost un scurt circuit",

a declarat Mihai Elena, pompier ISU Timiş.

În urma incendiului, două mașini au ars în totalitate, iar patru au fost avariate. Acestea nu aveau asigurare, pentru a fi acoperite daunele.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri