Este doliu în familia unui cunoscut manelist din Ploiești, după ce acesta a fost imobilizat de polițiști în urma unui accident și a murit ulterior la spital.
Tony de la Ploieşti a murit noaptea trecută, la câteva ore după ce a fost implicat într-un accident, iar poliţiştii au fost nevoiţi să îl imobilizeze pentru a-l linişti.
Manelistul se afla la volanul unui autoturism, iar la un moment dat, pe strada Alexandru cel Bun, a intrat într-o maşină parcată.
Tânărul a fost imobilizat de polițiști, deoarece era recalcitrant
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă martorii au apelat 112, deoarece şoferul avea un comportament agresiv.
Citește și: Un bărbat și-a dat foc lângă un liceu din Râmnicu Vâlcea
Astfel, poliţiştii l-au imobilzat şi l-au dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenţei substanţelor interzise.
„ La data de 22 mai a.c.,
Tony a murit în urma unui stop cardio respirator
Deoarece bărbatul manifesta un comportament specific consumului de substanțe psihoactive, polițiștii rutieri au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia și l-au condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
La unitatea medicală, tânărul a intrat în stop cardiorespirator, ulterior fiind constatat decesul acestuia. Trupul
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza producerii nefericitului eveniment.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”