Un cutremur cu magnitudinea de 4,5 a zguduit Sicilia. Școlile din Catania, închise preventiv în urma seismului
Seismul cu magnitudinea de 4,5 a fost înregistrat miercuri dimineața în provincia Catania de pe insula Sicilia.
Potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologíe, cutremurul s-a produs la ora locală 07:05, la o adâncime de patru kilometri, epicentrul seismului fiind localizat între localităţile Ragalna, Biancavilla şi Santa Maria di Licodia, pe versantul sudic al vulcanului Etna.
Populația din zonă a simțit cutremurul, dar Protecţia Civilă a confirmat într-un comunicat că nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.
Regiunea a fost lovită de o replică a seismului inițial la doar două minute după acesta, la ora locală 07:07. Replica a avut 2,7 grade și s-a înregistrat la o adâncime de 2,4 kilometri.
În urma evenimentelor, cursurile şcolare au fost suspendate preventiv, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. Decizia a fost comunicată de primarul din oraşul Catania, Enrico Trantino, care a anunțat suspendarea cursurilor pe parcursul zilei astfel încât personalul tehnic să poată inspecta clădirile și dacă siguranța acestora a fost afectată.
Direcţia Regională de Protecţie Civilă a dispus activarea imediată a monitorizării telefonice prin intermediul serviciului de urgenţă, astfel încât să poată verifica orice posibilă situație critică din localitățile în care s-a resimțit cutremurul. Deși nu au fost solicitări imediate de intervenţie, pompierii au primit mai multe apeluri din partea cetățenilor prin care s-au cerut informații cu privire la situație.