Deputatul PSD de Gorj Elvira Şarapatin a declarat, ieri, la Parlament, că din punctul său de vedere referendumul pentru familie s-ar putea repeta odată cu alegerile europarlamentare din anul 2019.
„Din punctul meu de vedere, acest referendum se poate repeta şi ar fi în ordine. Da, aş susţine să se repete acest referendum odată cu europarlamentarele”, a declarat, luni, la Parlament, deputatul PSD Elvira Şarapatin, aleasă în judeţul Gorj.
Deputatul social-democrat a spus că i se pare „de neînţeles” rezultatul înregistrat la referendum şi că PSD poartă o parte din vină.
„E de neînţeles oarecum. Nu îmi explic acest fenomen. Publicitatea agresivă făcută de cei de la USR şi mai mulţi să ştiţi că a prins în rândul populaţiei. Şi noi suntem vinovaţi, ceilalţi, nu a fost destul de bine...noi nu prea am făcut multă campanie de informare. Păi de ce? Pentru că, din punct de vedere politic, ni s-a interzis aşa ceva.
Referendumul nu a atins pragul pentru validare, conform legii, de 30% dintre cei aflaţi pe listele electorale permanente. Biroul Electoral Central a anunţat ieri rezultate parţiale ale referendumului pentru familie, după centralizarea a 99,8% din secţiile de votare. Pentru redefinirea familiei au votat 91,57%, iar împotrivă 6,46% din cei prezenţi la urne.