Un elev de la un liceu din Buzău a postat imagini deocheate cu profesoara lui de desen! Ce reacție a avut conducerea școlii când a văzut aceste imagini HOT!

Nota 2 la purtare pentru "derbedeul" din Colegiul Național B.P. Hasdeu care și-a ironizat profesoara de desen

Stirile Kanal D, miercuri 12 decembrie 2018 , 12:08

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Supărați că a postat un comentariu jignitor la adresa unei profesoare de desen, un elev "problemă" a fost sancționat de cadrele didactice ale colegiului cu scăderea notei la purtare. Conducerea școlii încă lucrează la formularea unei motivări a deciziei, printre argumente găsindu-se numărul mare de absențe și comportamentul agresiv față de colegi și profesori. Sunt numai minciuni, răspunde mama băiatului.

Andrei Voicu, elevul de clasa a-XI-a care şi-a ironizat profesoara de desen, pentru prestaţia și vestimentația sumară dintr-un videoclip pe care aceasta l-a filmat în urmă cu mai mulţi ani, a fost sancţionat cu nota 2 la purtare.

Sancțiunea a fost dispusă, luni, de Consiliul Profesoral. "Pentru tot comportamentul lui, 64 de profesori au votat propunerea care a venit în comisia de disciplină", spune directorul Colegiului Național B.P. Hasdeu, Ionel Banu.

Andrei a postat, în urmă cu mai bine de o lună, un mesaj pe un grup închis al colegilor sai. Alături de videoclipul unei melodii pe care profesoara de desen o interpretase în urmă cu 5 ani, când făcea parte dintr-o formație de muzică etno, apare un comentariu referitor la versurile melodiei.

Andrei este considerat un copil problemă în liceu

Nu numai răfuiala lui cu profesoara de desen a contat în luarea deciziei de sancționare, precizează directorul Colegiului Hasdeu.

"Agresiuni în forme diferite asupra a trei profesori, de istorie, de desen și de latină. Un alt profesor a semnalat directorului adjunct că băiatul este violent la oră. Stă cu picioarele pe masă, strânge din pumni și din fălci. Pe mine mă amenință, pentru că ăsta-i felul lui. Culmea, anul trecut l-am apărat deși avea 200 de absențe într-un an școlar. Acum are 50 de absențe, zece la o singură materie, chiar dacă sunt motivate. O să verific și eu adeverințele medicale, să văd cine le i dă. Nu știu ce are, indispoziții, răceală", declară directorul Ionel Banu, cel care a cerut pedepsirea elevului.

Potrivit directorului, elevul sancționat luni cu scăderea drastică a notei la purtare ar fi intrat astăzi în birou, peste el, pentru a-l amenința, conducerea liceului fiind nevoită să sune imediat la 112. Reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Buzău au declarat însă că nu a fost făcută nicio solicitare din partea Colegiului Hasdeu.
La fel susține și mama lui Andrei, care-l acuză pe directorul Banu că minte. "Băiatul a bătut la ușa directorului, dar nici nu a apucat să pună un pas că directorul Banu s-a răstit la el, i-a spus că nu au ce discuta și l-a invitat să iasă afară. Domnul director s-a ridicat și s-a apropiat de băiat, moment în care Andrei i-a spus că nu are voie să-l atingă. Băiatul a mers apoi să vorbească cu doamna dirigintă iar directorul a mers în altă parte. Am aflat apoi că a certat-o apoi pe dirigintă, în cancelarie, pentru că s-a aliat cu acest derbedeu, așa cum i-a spus domnul director", a declarat Gabriela Voicu, mama lui Andrei.

Mama lui Andrei are altă variantă

Aceasta explică și de ce băiatul ei a acumulat numeroase absențe. "Am fost la doctor și a spus că din cauza stresului are o insuficiență respiratorie. Sunt zile când nu se simte deloc bine. Există scutiri pentru toate absențele", spune mama elevului.

Familia elevului, care între timp a luat legătura cu un avocat, este hotărâtă să ajungă în instanță. În apărarea adolescentului a venit și Consiliul Național al Elevilor care arată că fapta acestuia nici nu poate fi pedepsită, potrivit regulamentului școlar cadru.

Mama lui Andrei spune că problemele au început în momentul în care băiatul său și-a atras antipatia profesoarei de desen Alina Elena Barbu, care i-a pus nota trei la teorie elevului Andrei Voicu. "A râs împreună cu toți colegii la ora doamnei, iar aceasta s-a răzbunat numai pe el, punându-i nota tre", este răspunsul mamei.

La scurt timp, drept răzbunare, elevul a postat pe grupul de Facebook al Colegiului Hasdeu un videoclip din 2013 cu profesoara de desen. Cadrul didactic era pe atunci și solistă la trupa Kronos.

Profesoara apare într-un videoclip pe net

În videoclip, profesoara apare în ținută sumară, interpretând o melodie cu versuri nu tocmai educative: "Stau și aștept să mă lipesc de un băiat/M-aș duce cu el la un hotel, dar ce păcat că n-are în portofel…".

Clipul este însoțit și de un comentariu ironic la adresa profesoarei. "Băi băieți, eu zic să facem o mișcare prin care să îi găsim profei de desen un băiat de care să se lipească. Între timp Colegiul Hasdeu e liceul în care e interzisă purtarea bărbii și părului lung, dar unde predă una dintre cele mai luminate minți ale sistemului de învățământ, acest struțo-cămilă al artei, care se zbate între vocația de a cânta și a desena", a scris elevul Voicu.

Profesoara a aflat de postare, după care a solicitat Consiliului Profesoral sancționarea elevului care "i-a afectat imaginea".

 

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si