Un fotbalist de 22 de ani a murit după ce s-a prăbușit pe gazon înaintea unui meci din campionat

Sfârșit tragic pentru un fotbalist de doar 22 de ani care s-a prăbușit la încălzirea dinaintea unui meci din campionat.

Fotbalistul sud-african Sinamandla Zondi, în vârstă de doar 22 de ani, a murit marți, după ce s-a prăbușit la încălzirea dinaintea unui meci din divizia B, a anunțat clubul său, Durban City.

Citește și: Un fost star al Cupei Mondiale de fotbal a murit la doar 47 de ani, după un atac de cord

Tânărul de 22 de ani a fost dus la spital înainte de meciul lui Durban City împotriva echipei Milford FC, iar meciul a fost anulat la pauză, când oficialii au aflat că Zondi

a fost declarat decedat la spital.

Jucătorului i s-a făcut rău la încălzire și s-a prăbușit pe gazon. Ambulanța l-a transportat de urgență la spital, însă a fost declarat mort înainte de a ajunge la unitatea sanitară.

Cauza morții urmează să fie stabilită, scrie Daily Mail.

"Cu profundă tristețe confirmăm decesul lui Sinamandla Zondi, alias Sgora, un membru iubit al familiei Durban City”, a transmis clubul într-un comunicat de presă.

"Sinamandla a fost mai mult decât un fotbalist talentat, a fost un coechipier, un prieten, un frate, un fiu și o inspirație pentru toți cei care l-au cunoscut", au mai spus colegii săi de echipă.

Fundașul și-a făcut debutul profesionist în septembrie 2021 și a fost un jucător de bază pentru clubul său în acest sezon.

Echipa la care juca se află în fruntea clasamentului și e pe cale să promoveze în prima divizie a fotbalului sud-african.


Autor
Îți Recomandăm Și...