Un italian, care s-a căsătorit cu îngrijitoarea sa, a dispărut fără urmă. „Ea îl controla cu o mână de fier”

Un italian, care s-a căsătorit cu îngrijitoarea sa, a dispărut fără urmă. „Ea îl controla cu o mână de fier”

(Sursa foto: Rai 3)

Un italian în vârstă de 67 de ani, a dispărut fără urmă după ce s-a căsătorit cu îngrijitoarea sa ucraineancă. Se pare că după nuntă, cei doi ar fi plecat împreună în țara de origine a femeii.

La Spezia, Renato Ronzoni a dispărut în mod brusc în timpul carantinei, lăsând mulți oameni în neliniște. Îngrijitoarea sa, Natalia, a făcut declarații surprinzătoare în acea perioadă, susținând că l-a dus în Ucraina pentru a-i reface dinții, dar ulterior s-a aflat că cei doi s-au căsătorit acolo.

După întoarcerea lor, bărbatul a rupt orice legătură cu membrii familiei sale și, în aprilie 2022, cuplul a plecat din nou fără a dezvălui niciun indiciu cu privire la destinația către care se îndreptau.

Citește și: Intervenție de urgență, după ce două persoane au fost îngropate de vii de un mal de pământ

Situația îngrijorează rudele bărbatului în vârstă de 67 de ani, deoarece acesta suferă de un deficit mental și beneficiază chiar de sprijinul unui administrator pentru gestionarea aspectelor sale legale și financiare: „Ce s-a întâmplat cu adevărat? A vrut el să se căsătorească sau a fost forțat?”

Fratele și sora italianului dispărut au apelat la emisiunea „ Chi l’ha visto? ” (Cine l-a văzut?).

Sora italianului: „nu a avut niciodată o iubită” 

Sora lui Renato mărturisește: „Renato a fost mereu bun, foarte generos, apoi de la vârsta de 20-25 de ani a început să aibă nevoie de protecție, trebuie să ia medicamente pentru crizele de epilepsie”.

„Fratele meu nu a avut niciodată o iubită”, susține sora. În urmă cu doi ani a întâlnit-o pe Natalia, îngrijitoarea mătușii sale.

Citește și: Povestea incredibilă a doi polițiști din Botoșani. Andrei și Antonio au fost îngeri pentru micuța Ștefania

După ce mătușa a murit, badanta s-a mutat în casa lui Renato, iar frații lui afirmă că bărbatul nu a vorbit niciodată despre intenția de a se căsători cu ea.

În schimb, a rupt toate legăturile cu familia: „Ea îl controla cu o mână de fier și el o asculta”, susțin frații italianului.

În aprilie 2022, în timpul escaladării conflictului din Ucraina, cuplul a părăsit Italia și s-a stabilit în Zaporizhzhia, unde femeia deținea o casă. Frații bărbatului sunt profund îngrijorați, deoarece Renato a plecat într-o zonă afectată de război, și nu au informații certe despre starea sa de sănătate sau dacă este în viață.

Există și o preocupare cu privire la moștenirea sa, deoarece, în caz de deces, averea ar putea reveni soției.

Cei doi s-au cunoscut prin intermediul mătușii italianului

O prietenă a Nataliei a făcut următoarea remarcă despre relația celor doi: „Nu știu dacă este îndrăgostită, dar știu că îl îngrijea și îi era drag, asta am văzut eu. Știu că dorm în camere separate, el se comportă ciudat, dar înțelege multe lucruri.”

Și cu toate acestea sora bărbatului este foarte îngrijorată: „Dacă am avea măcar un număr de telefon la care să îl apelăm și el să ne spună: Lăsați-mă în pace, sunt bine!, l-am liniști și am fi, la rândul nostru, liniștiți. Dar trebuie să aud asta din vocea lui.”

Misterul dispariției lui Renato Ronzoni persistă, formând o poveste plină de incertitudine și teamă. În mijlocul acestei situații se află o femeie despre care se cunosc foarte puține informații și un bărbat cu nevoi speciale, care a dispărut fără urmă în Ucraina. Familia și prietenii își exprimă speranța că în curând vor primi vești despre soarta lui Renato și că acesta se află în siguranță, alături de soția sa, Natalia.

Citește și: Incident dramatic în Poiana Brașov! O româncă, fostă îngrijitoare în Italia, și-pus capăt zilelor dându-și foc


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri