Un jucător de 24 de ani a fost găsit mort într-un canal, în timp ce se afla într-o vacanță. Circumstanțele decesului sunt necunoscute. Apropiații jucătorului spun că acesta știa foarte bine să înoate. Tânărul se afla în Liga a 5-a din Italia.  

El se afla alături de 8 prieteni în vacanţă în Amsterdam în momentul în care a căzut într-un canal.  Acesta a fost scos viu din canal, dar a murit câteva ore mai târziu. 

Citește și: Fostul sportiv de performanță, Sergiu Sabou, s-a stins din viață la 34 de ani

Fostul sportiv de performanță, Sergiu Sabou, s-a stins din viață la 34 de ani

Sergiu Sabou a fost printre primii sătmăreni care au pășit în lumea de performanță, la nivel național. Acesta și-a pierdut viața la vârsta de 34 de ani. Sergiu avea 34 de ani și a abandonat în ultimii ani culturismul de performanță, dar a rămas un iubitor al acestei laturi. Acesta a obținut două premii majore, locul III la mondialele de culturism juniori din Spania, în 2010, iar apoi premiul I la concursul de juniori MuscleMania. Încă nu este cunoscută cauza morții sale.

Citește și:  Un sportiv de 26 de ani a fost găsit mort după ce a căzut de la balcon

Un sportiv de 26 de ani a fost găsit mort după ce a căzut de la balcon

Doliu în lumea sportului.

Un dublu campion mondial a fost găsit mort. Se presupune că acesta a căzut de la balcon. Moartea fostului fotbalist de 26 a șocat toată Italia. Potrivit informațiilor din mediul online, Michele Sica ar fi murit după ce a căzut de la un balcon. Nu există mai multe detalii cu privire la decesul acestuia.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Copiii care au îngrozit Franţa. Autorităţile franceze sunt în alertă maximă după atrocităţile săvârșite de doi băieți de 14 și 15 ani- antena3.ro

Citeste si: Vitamina D e cea care stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar. Ce înseamnă doza „de atac”- wowbiz.ro

Citește și:   Un ciclist de 17 ani a murit subit chiar în timpul unei curse

„Cu o imensă durere în suflet anunțăm moartea subită și prematură a tânărului antrenor al clubului de patinaj Masi și prietenului nostru Michele Sica. Michele era alături de noi de câțiva ani, s-a născut în 1997 și a avut o carieră importantă în patinaj artistic. Condoleanțe profunde întregii familii”,   a scris clubul la care activa.  

Citeste si:  Arsurile la stomac- de ce apar si cum scapi de ele

Citește și:   Este doliu pe scena muzicii. Un cunoscut cântăreț și compozitor a decedat

Un ciclist de 17 ani a murit subit chiar în timpul unei curse

Ciclistul columbian, Juan Jose Ortega Mahecha, în vârstă de 17 ani, a murit în timp ce concura la o cursă națională în orașul Anapoima. 

"Cu profundă tristeţe anunţăm decesul participantului    Juan Jose Ortega Mahecha,    care pe 19 aprilie participa în municipiul Anapoima la cursa Alto de la Cabra', a transmis primarul acestei localităţi într-un comunicat dat publicităţii.

Citeste si: Anunț important pentru pensionare! Cum se desfășoară recalcularea din oficiu a pensiilor- kfetele.ro

Citeste si: Horoscop zilnic, 8 octombrie 2024: O zodie are succes în carieră. Aceasta trece prin schimbări radicale și descoperă noi oportunități- radioimpuls.ro

Citeste si:- antena3.ro

Tânărul a leșinat inițial, apoi a încetat din viață.

Citește și:    Fotbalistul brazilian Jian Kayo a murit fulgerător la 21 de ani. Starul în ascensiune, găsit fără viață în casa sa

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si