Lupul care a devenit celebru pentru parcurgerea a 1.900 de km în timpul migrației în Europa, a fost ucis. A fost împușcat de un copil de nouă ani, în Ungaria

Un copil în vârstă de nouă ani a împușcat un lup care a străbătut cea mai mare distanță făcută de vreun lup, pentru migrație. Evenimentul s-a petrecut în luna aprilie a acestui an.

Poliția ungară l-a arestat miercuri pe tatăl copilului, care este vânător autorizat. Acesta este bănuit că este vinovat de faptă, alături de un alt bărbat care l-a însoțit pe băiat în pădure, în ziua în care a fost împușcat lupul.

Un reprezentant al Biroului Procuraturii Generale, a confirmat că tatăl, care are un permis de vânător, i-a oferit fiului său de nouă ani pușca de vânătoare. Copilul a folosit-o ulterior pentru a împușca, în urmă cu patru luni, lupul.

Uciderea lupului a stârnit un val de proteste

În luna aprilie, uciderea animalului a adus un val de proteste în comunitatea internațională a activiștilor care luptă pentru drepturile animalelor. Acel lup, de doi ani, cunoscut sub indicativul M237, a străbătut o distanță de 1.900 de kilometri în timpul migraţiei sale. De asemenea, acesta a traversat provincia autonomă italiană Bolzano (Tirolul de Sud), dar și Austria, înainte să ajungă în Ungaria.

Citește și: VIDEO- „Plimbați ursul!” Acuzații la adresa unei grădini zoo din China, după ce angajații s-ar fi deghizat în urși

Rangerii au echipat lupul cu o zgardă înzestrată cu emițător GPS. Semnalul transmis de dispozitiv a dispărut în momentul în care lupul a ajuns în Ungaria, într-un sat, în apropierea graniței cu Slovacia.

Potrivit asociaţiei pentru protecţia animalelor Wolf Schweiz, lupul a străbătut cea mai mare distanță făcută vreodată de un lup pentru migrație, în Europa.

Ce pedeapsă primesc tatăl copilului și colegul de vânătoare?

Arestarea tatălui și a colegului de vânătoare căruia i s-a încredințat copilul a fost realizată în urma unei serii de dovezi. Procuratura Generală nu a oferit detalii suplimentare.

Cei doi au fost acuzați de comiterea unei infracțiuni împotriva conservării naturii, dar și de periclitarea vieții unui minor.

Tatăl riscă 12 ani închisoare. De asemenea, copilul în vârstă de nouă ani nu este responsabil penal, potrivit legislației ungare. Autoritățile au găsit emițătorul lupului abandonat într-un râu la nord-est de Hidasnemeti.

Autoritățile suspectează faptul că M237 a fost împușcat ilegal, lupii reprezentând o specie protejată în Ungaria.

Citește și: Lupta pentru salvarea pădurilor "sacre" din Carpați de exploatările forestiere

 

 

Sursa: Ziare.com



Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri