Aseară, în platoul quiz show-ului “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” s-au reunit cinci concurenți, pe cât de diferiți ca profesie, pe atât de determinați să fie declarați câștigătorii ediției. Un asistent medical, un medic rezident, un asistent manager, un tipograf digital și un reprezentant vânzări au pășit cu emoție în platou, că să dea soluțiile corecte la definițiile enunțate de Dan Negru.
Câștigătorul ediției de aseară a fost Gabriela Mădălina Mârza, un tânăr medic rezident din București, care și-a adjudecat suma de 6300 de lei, într-un joc al minții antrenant.
Înainte de a da start rundei în care Gabriela își testa cunoșțințele de vocabular, Dan Negru a rememorat momentul nașterii copiilor săi și, totodată, a încercat să îi trateze
“Oamenii țin minte mereu omul care le scoate copiii la lumin ă. Țin minte perfect, copiii mei s-au născut la un spital de stat, în București.
Nu pierdeți astăzi, de la 22:30, o nouă ediție “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, la Kanal D!
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.