Un miner a murit într-o exploatare minieră, în Petrila. Bărbatul avea 51 de ani

Foto simbol- mină

(Sursa foto: Pexels.com)

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a murit într-o exploatare minieră, în orașul Petrila, din județul Hunedoara.

Potrivit primelor informații transmise de autorități, tragedia s-a petrecut în jurul orei 10:00, pe 1 aprilie, în timp ce bărbatul se afla în subteran, într-o exploatare minieră. Martorii la incident susțin că minerul de 51 de ani a acuzat stări de rău și ulterior s-a prăbușit la pământ.

Citește și: Cazul morții lui George se complică. Românul, găsit mort la șase luni de la dispariție, în Spania, va fi înmormântat abia azi: „Fiul nostru nu s-a sinucis; să fie căutat vinovatul”

La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje, care l-au găsit pe miner în subteran în stare de inconștiență. Acesta a fost scos la suprafață, iar cadrele medicale au încercat să îl salveze. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical, bărbatul a murit.

Autoritățile au deschis o anchetă și fac cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Citește și: Ies la iveală noi detalii în cazul incendiului din Sectorul 3 al Capitalei: Se conturează ipoteza unei crime urmate de incendierea unui apartament. Cine este bărbatul care a murit

Ce au transmis autoritățile

„În data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 10:05, polițiștii din Petrila au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident de muncă în subteranul unei unități miniere, victima fiind în stare critică.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție, iar în urma verificărilor s-a stabilit că un angajat aflat la locul de muncă, în zona fluxului de benzi transport, la orizontul 300, ar fi suferit o problemă medicală, în urma căreia i s-a făcut rău.

Bărbatul a fost transportat la suprafață în stare de inconștiență, unde două echipaje medicale – unul SMURD și unul din cadrul Spitalului de Urgență Petroșani – au efectuat manevre de resuscitare.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, a fost declarat decesul acestuia.

La locul incidentului a fost solicitată echipa operativă pentru efectuarea cercetării la fața locului și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului”,  se arată în comunicatul transmis IPJ Hunedoara.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri