Un mort și doi răniți după ce un balon cu aer cald a căzut peste un bloc, în Polonia

Un mort și doi răniți după ce un balon cu aer cald a căzut peste un bloc, în Polonia

Un balon cu aer cald a căzut peste un bloc, în Polonia. Incidentul s-a soldat cu un mort și doi răniți.

O femeie de 28 de ani a murit după ce balonul cu aer cald pe care îl pilota a lovit o clădire și a început să coboare spre sol. Victima a căzut din nacelă și nu a mai putut fi salvată. Incidentul a rănit alte două persoane.

Citește și: Un tată și-a accidentat mortal fiul, când a dat mașina cu spatele, într-o benzinărie: „Îngerașul nu a avut nicio șansă”

Un mort și doi răniți după ce un balon cu aer cald a căzut peste un bloc

Tragedia a avut loc pe 9 martie, în Zielona Góra, vestul Poloniei, pe strada Krzywoustego. O femeie de 28 de ani, pilot experimentat, membră a Asociației Poloneze a Balonului Aerian, a murit după ce a căzut din nacela balonului cu aer cald pe care îl pilota.

Alte două femei, aflate în balon, au reușit să rămână în nacelă și au suferit răni ușoare.

Potrivit informațiilor transmise de subinspectorul Małgorzata Stanisławska de la Poliția Municipală din Zielona Góra, balonul a decolat în jurul orei 06:00 din cartierul Zatonie. Două ore mai târziu, balonul a lovit o clădire din centrul orașului și a început să coboare.

În cădere, balonul s-a prins într-un copac, deasupra unui autobuz de transport în comun, potrivit imaginilor difuzate de rmf24.pl.

În urma impactului cu clădirea, femeia de 28 de ani a căzut din nacelă și și-a pierdut viața, conform publicației  Onet  și a postului de radio  RMF.

Victima, pilot experimentat în balonul cu aer cald, a câștigat primul loc alături de o colegă, la a XI-a ediție a campionatului de zbor cu baloane cu aer cald pentru Femei desfășurat la Nałęczów.

Citește și: Nicolae a murit peste hotare, la muncă în Germania. Românul aștepta la încărcarea camionului, când a început să acuze dureri în piept: "Dumnezeu să-l odihnească"


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri