O persoană a murit şi o alta a fost rănită grav după ce un TIR încărcat cu lemne şi un autoturism s-au ciocnit, sâmbătă, în localitatea Buneşti din judeţul Vâlcea. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea celor două victime.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea spun că pompierii militari intervin la un accident rutier produs în localitatea Buneşti, în care au fost implicate un autoturism şi un TIR încărcat cu lemne.
Accident în Valcea
Acolo intervin o autospecială cu apă şi spumă, una de descarcerare şi un echipaj SMURD de la Râmnicu Vâlcea. La locul accidentului au fost găsite două victime încarcerate, una fiind decedată, iar cealaltă fiind supusă manevrelor de resuscitare.
Accident în Valcea
Sensul de mers Vâlcea-Horezu este blocat din cauza accidentului.
sursa foto: News