Un nou caz de agresiune sexuală în Franţa: Preşedintele clubului Angers, acuzat de o angajată

Preşedintele clubului Angers, Said Chabane, a este vizat de o plângere pentru agresiune sexuală depusă de o angajată a grupării din Ligue 1, informează RMC Sport.

M.A., miercuri 05 februarie 2020 , 10:20

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz, în care ar mai fost identificate de anchetatori încă două posibile victime.

Potrivit acuzaţiilor, bărbatul de 55 de ani se lipea de tinere, le atingea fesele, sânii, părţile intime, fără consimţământul acestora.

Născut la Alger şi aflat în Franţa de la vârsta de 23 de ani, Chabane este proprietarul clubului din anul 2011, când l-a cumpărat pentru suma de 1,7 milioane de euro.

El a reuşit să aducă echipa în Ligue 1 în 2015 şi să o menţină fără probleme în primul eşalon, reuşind şi o calificare în finala Cupei Franţei, în 2017.

Sub patronajul său, clubul a beneficiat de un nou centru de antrenament, inaugurat în 2014 şi au început lucrările de refacere a stadionului propriu, care vor fi finalizate în 2021.

Citeste si: Numărul deceselor provocate de coronavirus se apropie de 500

Acesta este un nou caz de agresiune sexuală în sportul francez, după cel din patinaj.

Citeste si: Eseistul și criticul literar George Steiner s-a stins din viață

În cartea “Un si long silence”, Sarah Abitbol, de zece ori campioană a Franţei la patinaj artistic în proba de perechi, a susţinut că a fost violată de antrenorul său, Gilles Beyer, în perioada 1990-1992. Fosta sportivă, acum în vârstă de 44 de ani, a spus că a fost violată de Beyer de mai multe ori în adolescenţă, când avea 15 ani.

Citeste si: Cum a fost filmată Veronica Stegaru din Blăgești, când credea că nu o vedea nimeni. Filmarea a devenit virală pe Tik Tok

Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru viol şi agresiuni sexuale asupra minorilor, după dezvăluirile patinatoarei Sarah Abitbol.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Emotii uriase inaintea celui de-al doilea joc pentru imunitate al saptamanii la... Emotii uriase inaintea celui de-al doilea joc pentru imunitate al saptamanii la Survivor Romania! Iata ce traseu dificil ii asteapta pe Faimosi si Razboinici!
spotmedia.ro
Cum maximizăm eficacitatea vaccinului antiCovid? Cu un somn bun, o alimentație... Cum maximizăm eficacitatea vaccinului antiCovid? Cu un somn bun, o alimentație sănătoasă și cât mai multă mișcare. Fără stres. Și fără țigări
spotmedia.ro
Toți angajaţii de la Primăria Capitalei primesc spor de condiții vătămătoare de muncă,... Toți angajaţii de la Primăria Capitalei primesc spor de condiții vătămătoare de muncă, deşi lucrează într-o clădire reabilitată din centru. Salariul mediu e dublu faţă de media pe ţară
b1.ro
Acestea sunt NOILE SIMPTOME care pot indica o agravare a COVID-19. Vezi LISTA completă Acestea sunt NOILE SIMPTOME care pot indica o agravare a COVID-19. Vezi LISTA completă
infoactual.ro
Se întâmplă din MAI, 2021! Previziuni Carmen Harra: Se va vedea CLAR! Se întâmplă din MAI, 2021! Previziuni Carmen Harra: Se va vedea CLAR!
infoactual.ro
Horoscop 10 aprilie 2021. O zodie primește o lovitură dură: văd totul într-o lumină... Horoscop 10 aprilie 2021. O zodie primește o lovitură dură: văd totul într-o lumină negativă
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si