Un oraș din Japonia vrea să limiteze utilizarea smartphone-urilor la două ore pe zi

Un oraș din Japonia vrea să limiteze utilizarea smartphone-urilor la două ore pe zi

Un oraș japonez din prefectura Aichi vrea să limiteze utilizarea telefoanelor mobile de tip smartphone la două ore pe zi.

Administrația orașului Toyoake își exprimă îngrijorarea că orele lungi petrecute pe telefon sunt legate de pierderea somnului, slăbirea legăturilor sociale și absenteismul în rândul copiilor.

Potrivit The Independent, orașul din centrul Japoniei propune limitarea utilizării smartphone-urilor la două ore pe zi, aceasta fiind considerată prima lege de acest fel din țară.

Toyoake, o municipalitate din prefectura Aichi, a înaintat proiectul de lege adunării locale săptămâna aceasta.

Proiectul încurajează familiile să discute despre cât timp petrec pe dispozitive și să stabilească ora 21.00 ca limita de seară pentru copiii de școală primară și ora 22:00 pentru elevii mai mari și adulții.

Primarul Masafumi Koki a declarat că scopul nu este de a restricționa drepturile sau de a impune sancțiuni, ci de a evidenția impactul timpului excesiv petrecut în fața ecranelor asupra sănătății, educației și vieții de familie.

"Sper că aceasta va servi drept o oportunitate pentru fiecare familie de a reflecta și de a discuta despre timpul petrecut pe smartphone-uri, precum și despre momentul zilei în care sunt utilizate dispozitivele”, a declarat primarul orașului, potrivit ziarului Mainichi.

Decizia s-a bazat pe datele Ministerului Sănătății care au arătat că orele lungi petrecute pe telefon sunt legate de pierderea somnului, slăbirea legăturilor sociale și absenteismul în rândul copiilor.

Oficialii au semnalat cazuri de tineri retrași de la școală și dependenți de smartphone-uri acasă.

Propunerea a stârnit dezbateri la nivel local. Între 21 și 25 august, orașul a primit peste 120 de apeluri și e-mailuri, aproximativ peste 80% dintre ele exprimându-și opoziția.

Unii s-au întrebat dacă autoritățile au dreptul să intervină în alegerile personale, în timp ce alții au pus sub semnul întrebării necesitatea unei ordonanțe.

Edilul și-a apărat decizia spunând că discuțiile din cadrul primăriei au subliniat faptul că utilizarea excesivă nu se limitează la tineri.

"Aceasta este o problemă comună chiar și în rândul adulților care își sacrifică somnul și comunicarea în familie”, a spus el, adăugând că decizia de a pune îndrumarea sub forma unei ordonanțe a fost menită să transmită „un mesaj special” locuitorilor.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri