Un pacient care era internat pe Secția Chirurgie 2 de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești s-a aruncat pe geam în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Pacientul, în vârstă de 34 de ani, era internat pe Secția de Chirurgie 2 de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, în urma unor fracturi costale rezultate tot în urma unei căderi de la înălțime. Bărbatul era cunoscut ca având probleme psihice.
Bărbatul s-a aruncat de la geamul salonului
La miezul nopții, pacientul s-a ridicat brusc din pat și s-a aruncat pe geam fără ca ceilalți pacienți să poată interveni. În urma căzăturii, bărbatul s-a ales cu câteva fracturi, una dintre ele în zona umărului. În prezent, acesta se află în stare stabilă la ATI.
Citeste si: Un copil de 12 ani s-a electrocutat în Gara Fetești
„A fost demarată o anchetă să vedem circumstanțele producerii incidentului”, a precizat dr.
Deținutul care a fugit de la Spitalul Bagdasar Arseni a fost găsit în zona Pieței Matache
Un deținut condamnat la 23 de ani de închisoare pentru tâlhărie a evadat din Spitalul „Bagdasar Arseni”.
Deținutul fugit din Spitalul Bagdasar Arseni a fost găsit în zona Pieței Matache, din Capitală.
Adrian Constantin Dincă, în vârstă de 32 de ani, este considerat deosebit de periculos, fiind condamnat la 23 de ani şi 10 luni pentru tâlhărie calificată.
Penitenciarul Rahova a anunțat că, miercuri dimineață, că deținutul Adrian Constantin Dincă, de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă de 23 de ani și 10 luni de închisoare pentru tâlhărie calificată, a părăsit Spitalul „Bagdasar Arseni” din București.
„Pacientul-detinut D.A.C., 32 de ani, a fost internat în data de 09.05.2022 cu diagnosticul: sechele posttraumatice mână și antebraț drept. Paralizie joasă nerv ulnar. Retracție în grifă deget V mână dreaptă. A fost operat în 10.05.2022.”,
Deținutul a plecat într-un halat alb și pantaloni scurți
La momentul evadării, deținutul era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare bleumarin, tricou bleumarin și halat alb.
Acesta mai purta o mască chirurgicală.
În vederea capturării deținutului au fost dispuse măsuri specifice, iar secțiile 15 și 26 de poliție au fost sesizate, dar și trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secţia Urmăriri din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, precizează sursa citată.
Citeste si: Scădere a numărului de cazuri noi COVID în ultimele 24 de ore. Câte decese s-au raportat
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.