Un politist din Iasi a refuzat de sase ori sa primeasca mita in ultimii patru ani. Ce s-a intamplat astazi

Un politist din Iasi a refuzat de sase ori sa primeasca mita in ultimii patru ani. Ce s-a intamplat astazi

Un politist din Iasi a refuzat de sase ori sa primeasca mita, formuland de fiecare data denunturi impotriva celor care au incercat sa-i ofere bani in schimbul rezolvarii unor probleme.

Potrivit Directiei Generale Anticoruptie (DGA), politistul lucreaza la Sectia 8 Politie Rurala Letcani. El a sesizat Directia cu privire la faptul ca un sofer in varsta de 40 de ani i-a promis ca ii ofera bani in schimbul distrugerii actelor de constatare intocmite de politist dupa ce l-a prins conducand fara permis o masina inmatriculata in alta tara, fara drept de circulatie in Romania.

Miercuri, ofiterii DGA l-au prins pe barbat in flagrant in timp ce ii oferea politistului 100 de euro. Soferul i-a promis agentului de politie si alte sume de bani, fara a preciza cuantumul.

El este acum sub control judiciar pentru 60 de zile.

Politistul din Iasi a mai formulat denunturi si in alte cinci situatii, una in 2014, trei in 2016 si una anul trecut, in toate cele cinci cazuri cei care au incercat

sa ofere mita fiind prinsi in flagrant, iar cauzele finalizate prin rechizitorii.

Agentul a primit anul trecut, cu ocazia Zilei Aniversare a DGA – 30 Mai, „Diploma de Integritate” din partea Directiei Generale Anticoruptie iar, in acelasi an, cu ocazia Zilei Aniversare a Politiei Romane, a fost desemnat politistul anului de conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri