Un preot a jucat banii parohiei, la jocuri de noroc! Ce intelegere a negociat cu procurorii, pentru o pedeapsa mai blanda

Un preot a jucat banii parohiei, la jocuri de noroc! Ce intelegere a negociat cu procurorii, pentru o pedeapsa mai blanda

Un preot italian care a pierdut la jocuri de noroc peste 500.000 de euro din banii parohiei sale s-a angajat sa mearga la psiholog pentru a scapa de aceasta dependenta, relateaza joi DPA, citand media locala si Biserica catolica italiana.

Parintele Flavio Gobbo, de 48 de ani, a negociat cu procurorii un acord amiabil pentru o sentinta de doi ani de inchisoare cu suspendare, relateaza Corriere della Sera.

In cadrul acordului, el a promis sa returneze banii gradual si a semnat un angajament ca va merge la un psiholog pentru a se trata de dependenţa de jocuri de noroc, demers sustinut de superiorii sai ierarhici.

"În această călătorie lungă şi obositoare, părintele Flavio a găsit sprijin în principal în rugăciuni, dar şi în voinţa de a reveni curând în serviciul activ", a anunţat Dioceza din Treviso într-un comunicat.

Părintele Gobbo a renunţat la parohia sa din Spinea, din apropiere de Veneţia, în octombrie 2016. La momentul respectiv, biserica locală a anunţat că preotul suferă de epuizare.

Sursa: observator.tv


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri