Un cetățean român în vârstă de 50 de ani, a făcut prăpăd pe o șosea din Italia după ce s-a urcat beat criță la volan. Totul a avut loc luni, 20 martie 2023, la ora 10:00 dimineața. Bărbatul s-a izbit cu mașina de o bornă, distrugând-o și avariind alte două autoturisme, parcate într-o curte privată.
Accidentul dramatic a avut loc în apropierea intersecției dintre via Roveggia și via Tevere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma impactului, transmit jurnaliștii de la Prima Verona.
Românul în vârstă de 50 de ani care se afla la volan a fost supus de polițiștii italieni unui alcooltest care a arătat o concentrație de 3,12 g/l de alcool în sânge. O valoare la fel de mare ca aceasta poate provoca starea de inconștiență, halucinații, încetinirea reflexelor, incontinență, vomă, comă și chiar moarte.
Citește și: O româncă beată a făcut scandal într-un restaurant din Italia! Femeia l-a atacat pe proprietar
Bărbatului i-a fost retras imediat permisul de conducere și a fost denunțat la Procuratură sub acuzația de condus în stare de ebrietate.
Bărbatul s-a urcat beat la volan la ora 10 dimineața
Documentul nr. 1 atașat Decretului din 30 iulie 2008 al Ministrului Muncii, Sănătății și Politicilor Sociale conține o tabelă descriptivă a principalelor simptome legate de diferitele nivele de concentrație alcoolică. Există opt niveluri de concentrație alcoolică, fiecare având simptome și efecte psiho-fizice specifice.
Citește și: „Zi proastă” pentru o româncă din Italia! Femeia a fost prinsă la „vânătoare” de portofele
În cazul românului în vârstă de 50 de ani, concentrația alcoolică era atât de mare încât putea cauza accidente deosebit de grave și punea în pericol viețile celorlalți participanți la trafic.
Oamenii legii și autoritățile competente depun eforturi pentru a preveni accidentele rutiere cauzate de conducătorii auto băuți, care pot avea consecințe devastatoare asupra vieții oamenilor și a comunității în ansamblu.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.