Un român a fost înjunghiat cu bestialitate de iubita sa italiancă. Bărbatul a ajuns în stare gravă la spital
Scandal de proporții pentru un cuplu format dintr-o italiancă și un român! După ce a aflat că a fost înșelată de iubitul ei, femeia s-a năpustit cu cuțitul asupra bărbatului în vârstă de 35 de ani. Incidentul sângeros a avut loc în Ventimiglia (Liguria), într-un apartament din centrul vechi al orașului.
Întregul conflict a pornit după ce italianca a aflat de relația pe care partenerul ei o avea cu iubita unui alt bărbat. Orbită de gelozie, femeia a pus, fără să stea pe gânduri, mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat pe românul în vârstă de 35 de ani de două ori în zona abdomenului.
Citește și: Accident dramatic cu trotineta! Un tânăr român a rămas desfigurat după ce a căzut de pe vehiculul electric
La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței 118, dar și de o echipă a Crucii Albastre din Vallecrosia. Aceștia i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului victimei în vârstă de 35 de ani, iar mai apoi l-au transportat în regim de urgență la Spitalul Borea din Sanremo, acolo unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Femeia se află acum în spatele gratiilor
Oamenii legii italieni au început deja investigațiile în vederea stabilirii dinamicii dar și a reconstituirii evenimentelor sângeroase care au avut loc în apartamentul din centrul istoric al orașului Ventimiglia. Italianca și românul locuiau în același apartament cu încă două persoane.
Citește și: VIDEO Atac armat la o adunare de motociclişti din SUA. Cel puțin trei oameni au murit
La scurt timp după ce au fost dispuse formalitățile legale, iubita românului a fost transportată la închisoarea de femei din Genova – Pontedecimo, acolo unde va rămâne sub controlul autorităților judiciare. Italianca este cercetată sub acuzația de tentativă de omor.
Citește și: Un bărbat gelos și-a mușcat iubita de nas. Acesta a ajuns după gratii în urma gestului făcut
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.