Bărbatul a fost găsit rănit grav în dimineața zilei de luni, 15 decembrie 2025, între orele 05:00 și 06:00, sub un pod din Velo d’Astico, în provincia Vicenza, Italia.
Victima în vârstă de 38 de ani a fost descoperită de un muncitor din zonă, care observase că fața bărbatului era acoperită de sânge, iar omul avea răni grave în special la nivelul capului.
Muncitorul a oprit în zona greu accesibilă, de unde a sunat la numărul de urgență.
Citește și: Un bărbat din Capitală a fost spulberat de o mașină în timp ce traversa strada. La volan, un tânăr de 19 ani
Cadrele medicale care au ajuns la fața locului au luat inițial în calcul o posibilă cădere de la înălțime, dar exisă anumite dubii. Traumatismele de la nivelul capului și feței ar putea să fie provocate de o cădere de la câțiva metri, dar și de un posibil atac, în special cu un obiect contondent.
Românul a fost preluat de o ambulanță și a fost transportat la spitalul San Bortolo din Vicenza, la secția de neurochirurgie, dar starea lui este în continuare gravă.