Un român a omorât un italian în vârstă de 72 de ani într-un spital! Ambii erau internați din cauza problemelor psihice

Un român a omorât un italian de 72 de ani într-un spital

(Sursa foto: Facebook StiriDiaspora)

Un cetățean italian, în vârstă de 72 de ani, a fost ucis într-un spital din Italia. Individul care l-a omorât este un român de 21 de ani.

Tragicul eveniment s-a întâmplat în după-amiaza zilei de joi, la Spitalul „San Camillo de Lellis”, din Rieti, Italia. Cei doi bărbați erau internați în cadrul secției de Diagnostic și Tratament Psihiatric.

Citește și: Marius și-a pus capăt zilelor în Italia. Moartea tânărului de 20 de ani i-a îngrozit familia: „Suntem în stare de șoc”

Italianul de 72 de ani, lovit cu o țeavă de metal

Potrivit stiridiaspora.ro, numele persoanei ucise este Antonio Domenico Martinelli, în vârstă de 72 de ani. Lucra pe post de bancher chiar în Rieti.

Anchetatorii spun că tânărul român l-a ucis pe Antonio Domenico Martinelli folosindu-se de țeavă de metal, pe care a scos-o din structura patului. Apoi, i-a aplicat italianului de 72 de ani mai multe lovituri, capul fiind ținta principală.

Citește și: Ana a dispărut în Italia. Apropiații nu mai știu nimic despre femeia de 44 de ani de luni întregi

Antonio Domenico Martinelli a murit la scurt timp după ce a încasat loviturile, chiar dacă medicii au încercat să îl țină în viață. El era internat în spitalul din Rieti pentru că suferea de o depresie puternică.

Conform sursei menționate anterior, cetățeanul român a fost reținut în incinta spitalului, iar apoi a ajuns într-un penitenciar.

A fost deschisă o anchetă penală pentru a se stabili, în mod precis, cum s-a produs tragicul eveniment și dacă românul de 21 de ani a fost supravegheat în mod adecvat, având în vedere afecțiunile sale psihice.

Sursa foto: Facebook StiriDiaspora.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri