Un roman, acuzat ca a furat diamante de peste cinci milioane de euro dintr-un magazin din Franta

Un barbat acuzat ca a furat diamante si inele in valoare de peste 5 milioane de euro dintr-un magazin de bijuterii din Franta a fost arestat preventiv, sambata dupa-amiaza, de Tribunalul Prahova, pentru constituirea unui grup infractional organizat si furt calificat.

Potrivit reprezentantilor Tribunalului Prahova, magistratii au emis mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile pe numele lui George Ploscaru, cercetat pentru constituirea unui grup infractional organizat si furt calificat.

Dosarul in care barbatul este acuzat de furtul mai multor bijuterii din Franta este instrumentat de DIICOT Ploiesti.

Hotnews scrie ca, potrivit datelor din dosar, barbatul ar fi furat, in 30 decembrie, dintr-un magazin de bijuterii din Franta doua diamante si doua inele cu pietre pretioase in valoare de 5,2 milioane de euro.

Barbatul ar fi fost ajutat de doi sarbi, care au primit, ca urmare a intelegerii, jumatate din valoarea inelului si diamantului.

Din cercetari a reiesit ca barbatul arestat ar fi vandut diamantul in afara Romaniei, iar inelul ar fi incercat sa il vanda pe 12 ianuarie unor cetateni straini in Bucuresti, la hotelul Radisson Blu, dar vanzarea nu a mai avut loc pentru ca nu s-au inteles asupra pretului, mai scrie Hotnews.

Inelul a fost gasit, ulterior, de anchetatori la o perchezitie.

Surse judiciare citate de Hotnews au precizat ca romanul s-a prezentat la magazinul de bijuterii din Franta drept un evaluator de bijuterii al unui potential client evreu si, profitand de neatentia angajatilor, a inlocuit diamantele si inelele cu copii fara valoare.

Alte sapte persoane sunt cercetate pentru tainuire, una dintre acestea fiind pusa sub control judiciar, in cazul barbatului arestat preventiv dupa ce ar fi furat doua diamante si doua inele cu diamante, in valoare de 5,2 milioane de euro, dintr-un magazin de bijuterii din Franta.

Barbatul ar fi intrat in contact cu doi belgieni si un israelian, pentru a vinde bijuteriile, insa tranzactia nu s-a realizat.

Politisti Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Ploiesti, impreuna cu politisti ai Directiei Operatiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ploiesti, au facut, in 13 ianuarie, sapte perchezitii in municipiul Bucuresti, in cazul furtului comis in 30 decembrie 2016 de catre un roman la un magazin de bijuterii din Paris.

Barbatul a reusit sa fure din magazinul de bijuterii din Franta doua diamante si doua inele cu diamante si piese pretioase, cu o valoare de piata de 5,2 milioane de euro.

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri