Un român de 21 de ani și-a găsit sfârșitul în Italia, după ce s-a prăbușit printre stânci. Scafandrii îi caută trupul
Bărbatul de 21 de ani locuia în Italia, unde a și decedat luni, 6 aprilie 2026, atunci când și-a pierdut echilibrul și a căzut printre stânci.
Incidentul a avut loc în jurul orei 17:30, în zona râului Astico, într-o zonă care este cunoscută pentru curenții puternci, scrie publicația L’Eco Vicentino. Se pare că tânărul a alunecat printre stânci, s-a lovit la cap și s-a prăbușit în apă.
Omul nu a mai reușit să iasă la mal, iar prietenii cu care se afla în acel moment au dat alarma.
Citește și: Femeia lovită de rapidistul Kader Keita a murit. Medicii au anunțat că a făcut infarct
La fața locului au ajuns pompierii și scafandrii, dar și echipele de salvare montană, însoțite de chipaje medicale. Salvatorii au început căutările pentru recuperarea trupului neînsuflețit.
Românul locuia în Borgoricco, provincia italiană Padova, dar luni a mers cu mai mulți prieteni în localitatea Arsiero.