Vacanță mortală pentru o familie. Mama a decedat în fața soțului și a copiilor, după ce a fost prinsă sub dărâmături

Vacanță mortală pentru o familie. Mama a decedat în fața soțului și a copiilor, după ce a fost prinsă sub dărâmături

Tragedie pentru o familie care a ajuns din Germania în Grecia, pentru o scurtă vacanță.

Vacanța de Paște s-a transformat pentru o familie din Germania în cel mai negru coșmar. Asta după ce mama a trei copii și-a pierdut viața chiar sub ochii lor și ai soțului.

Totul s-a petrecut în orașul portuar Corint, în cartierul Kalamia, chiar în momentul în care cei doi soți, alături de cei trei copii ai lor de 5, 7, si 10 ani, au ieșit de la un restaurant și se întorceau spre mașină.

Citește și: Cazul morții lui George se complică. Românul, găsit mort la șase luni de la dispariție, în Spania, va fi înmormântat abia azi: „Fiul nostru nu s-a sinucis; să fie căutat vinovatul”

Trei copii au rămas fără mamă

Moment în care, din nefericire, trecând pe lângă o casă părăsită de ani buni și aflată în reparații, un balcon s-a desprins și a căzut peste femeia de 43 de ani.

Turista germană a fost înngropată sub dărâmături, în timp ce unul dintre copiii săi a fost lovit în zona capului, soțul și ceilalți doi minori fiind neatinși de zidul căzut. Din păcate, însă, în drum spre spital, victima a decedat, trei copii fiind acum orfani de mamă.

Citește și: Ei sunt părinții care și-au dat ultima suflare în timp ce își protejau bebelușul. În ce stare e copilul după tragedia din Neamț

În urma tragediei, s-a aflat că acea clădire era în curs de renovare, dar șantierul nu era securizat și nici nu existau garduri de protecție, indicatoare care să avertizeze asupra pericolului sau plase care să fi putut opri resturile de materiale ce stăteau să cadă.

Astfel că, în urma anchetei deschise în acest caz, antreprenorul care se ocupase în ultimele zile cu renovarea clădirii și inginerul responsabil de șantier au fost arestați, în timp ce proprietarul clădirii este încă de negăsit.

Totodată, se lucrează și la o anchetă care să stabilească cauza exactă a tragediei.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri