Un român, muncitor în Italia, a murit pe șantier din cauza caniculei. Angajatorul este judecat

Un român, muncitor în Italia, a murit pe șantier din cauza caniculei. Angajatorul este judecat

(Sursa foto: istock.com)

Un tânăr român, muncitor pe șantier în Italia, s-a stins din viață din cauza lucrului în căldura greu de suportat. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, lucra cu un ciocan pneumatic pe șosea. La scurt timp după ce a leșinat în mijlocul șantierului, a murit la spital. Angajatorul său, un italian din Pasiano, este acum judecat.

Conform reconstituirii evenimentelor, la data de 30 iulie 2020 afară erau 34 de grade și 55% umiditate. Pe șantierul din Via Cornizzai din Pasiano, Costel Mereuță, în vârstă de 35 de ani, un cetățean român, lucra. Acesta folosea un ciocan de demolare a trotuarului care mărginea drumul.

Citeste si: Fermierii cer declararea stării de calamitate într-o scrisoare deschisă către premierul României

În jurul orei 16.45 i s-a făcut rău. La ora 18.50 s-a stins din viață la spitalul din Pordenone. Potrivit rezultatelor investigațiilor și ale autopsiei, efectuate de medicul legist, procurorul a concluzionat că muncitorul a suferit un atac de căldură, cu hipertermie și reflexe asupra sistemului cardiovascular, din care a rezultat un stop cardiac și, prin urmare, decesul.

Organismul bărbatului a cedat din cauza căldurii

Cel care l-a angajat pe român a fost pus sub acuzare ieri de către gupul din Pordenone, Rodolfo Piccin. Procesul va începe pe data de 21 noiembrie la tribunalul de pe malul râului Noncello. Membrii familiei victimei s-au constituit parte civilă în acest proces.

Parchetul l-a acuzat pe Antonio Provenzano, în vârstă de 51 de ani, din Grantorto, reprezentant legal al Pmd Energia srl, de cauzalitate în legătură cu ipoteza de omor din culpă.

Citeste si: Elena Udrea nu vrea să mai mănânce. Blondina a slăbit peste 10 kilograme: „Nu îmi pot vedea copilul de mai bine de 3 luni”

Infracțiunea este integrată numai dacă evenimentul prejudiciabil este o consecință a unei acțiuni sau omisiuni a inculpatului. În timpul procesului, apărarea va avea ocazia de a-și prezenta argumentele de disculpare.

Teza acuzării, care însă va trebui să fie examinată de instanță, este că italianul, titularul funcției de garant, nu a asigurat servicii de igienă și bunăstare pentru muncitorii angajați pe șantierul rutier

și nu a luat în considerare în mod corespunzător influențele atmosferice, care ar putea compromite siguranța și sănătatea muncitorilor.

Cel care l-a angajat pe român este acum judecat pentru omor din culpă

În special, procurorul adjunct Del Missier l-a acuzat pe inculpat că nu a prevăzut suspendarea activității în timpul orelor de mijloc ale zilei.

Oamenii legii au reconstituit că Mereuță și-a început tura la ora 7.30,

a făcut o pauză de masă între orele 12.00 și 13.00, timp în care muncitorii au rămas în apropierea șantierului.

Citeste si: O româncă în vârstă de 76 de ani a escrocat statul italian cu mii de euro. Acum, bătrâna este de negăsit

Polițiștii de la postul din Prata și tehnicienii de la compania de sănătate din Friuli de Vest au efectuat inspecții la fața locului.

Procurorul a amintit în rechizitoriu că pentru ziua îmbolnăvirii fusese emisă o alertă meteo.

Totodată, procurorul a emis ipoteza încălcării a trei prescripții din regulamentul de prevenire a accidentelor de muncă (Legea 81/2008): nu a supus angajatul la un examen medical preventiv pentru evaluarea aptitudinii sale pentru locul de muncă și a absenței contraindicațiilor de muncă; nu a pus la dispoziția lucrătorilor servicii de asistență igienică ușor accesibile; nu a avut grijă de protecția lucrătorilor împotriva influențelor atmosferice.

Citeste si: Un român s-a ales cu piciorul rupt în Italia după un incident banal. Bărbatul a refuzat să-i ofere o țigară unui om al străzii


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri