Un român riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce a furat mâncare în valoare de 3 euro în Italia
Un român este nevoit să se prezinte în fața tribunalului penal din Veneția, după ce a furat un pachet de pui în valoare de aproximativ trei euro. Decizia judecătorească a venit la șapte ani distanță de la incident.
Cazul românului datează din primăvara anului 2015 și abia acum a ajuns abia ieri în instanță. În primă fază, parchetul a hotărât să închidă dosarul prin solicitarea și obținerea emiterii unui decret de înlocuire a condamnării cu o amendă penală.
Cu toate acestea avocații românului în vârstă de 37 de ani au depus recurs prin care au cerut ca dosarul să fie rejudecat.
Românul a așteptat șapte ani pentru a fi judecat în cazul furtului de 3 euro
Cazul cu importanță scăzută ar fi putut fi clasat cu o declarație fără a se începe o urmărire penală. Însă în acest caz nu este posibil, deoarece inculpatul este acuzat că ar fi recurs la violență.
Totodată, pentru a părăsi supermarketul fără a fi prins, românul în vârstă de 37 de ani a smuls de pe ambalajul pachetului de pui eticheta anti-furt, potrivit jurnaliștilor locali.
Audierea de luni, 17 octombrie 2022, a fost inițial programată în urmă cu aproape opt ani, doar că atunci procesul a fost amânat pentru o altă dată, românul fiind aproape sigur că
a scăpat fără probleme. Partea vătămată în această procedură este un mare lanț de supermarketuri asigurat și prin urmare, nu a suferit niciun prejudiciu concret, indiferent de valoarea infimă a produsului furat.De ce a fost amânat cazul timp de 7 ani
Într-un moment în care lipsa de judecători la secția penală și la tribunalul de primă instanță obligă la amânări continue și nu permite desfășurarea decât a unei părți din sutele de procese în curs, vestea că un judecător trebuie să se ocupe de un piept de pui în valoare de trei euro a
stârnit ironie, dar și o oarecare furie, în rândul avocaților care așteaptă (adesea în zadar) să își poată trata cazurile.Citeste si: O româncă de doar 29 de ani s-a stins din viață pe o stradă din Italia. Victoria nu a mai avut nici o șansă
Personalul secției penale suferă de luni de zile din cauza unor pensionări și a transferului mai multor judecători la alte birouri.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.