Un român și-a ucis soția și fiul de 3 luni. Fetița de 1 an și jumătate, singura supraviețuitoare a tragediei din Germania

Un român și-a ucis soția și fiul de 3 luni. Fetița de 1 an și jumătate, singura supraviețuitoare a tragediei din Germania

(Sursa foto: Bild)

Tragedia a avut loc pe 10 august, atunci când Alexandru V, în vârstă de 37 de ani, și-a înjunghiat fără milă logodnica, o femeie cu 3 ani mai mică.

După ce i-a luat viața Danielei, românul și-a îndreptat furia spre fiul său, Aaron, în vârstă de 3 luni. I-a luat viața bebelușului printr-un accident rutier pe care l-a provocat intenționat, în care a murit și criminalul.

Singura supraviețuitoare este Hannah, fiica în vârstă de 1 an și jumătate, care a fost rănită grav în urma impactului.

Citește și: Un singur tânăr a supraviețuit tragediei de la Portăreasa. Victimele voiau să vadă răsăritul atunci când au căzut cu mașina în prăpastie

Autorul tragediei este mort, dar poliția face în continuare cercetări în cazul actelor de o violență ieșită din comun din Waldachtal-Salzstetten (Baden-Württemberg).

Între timp micuța, care a fost în comă indusă în urma accidentului rutier, s-a trezit și pare că ar putea să supraviețuiască.

Alături îi este bunica, care o veghează.

„Există un strop de speranță în întuneric. Deși micuța încă dormea, medicii au putut observa reacții emoționale puternice imediat ce Hannah a auzit vocea bunicii și a simțit mângâierile ei”, a declarat Andrea Borg (65 ani), prietenă a familiei.

Unitatea medicală la care se află fetița a solicitat ca bunica ei să rămână în permanență alături de nepoata sa, iar de atunci starea ei continuă să se îmbunătățească: „După-amiază, cele două au putut deja să facă o mică plimbare cu căruciorul.

Bunicii, unchii și mătușile lui Hannah sunt copleșiți de imensa compasiune și solidaritate. Le face atât de bine să nu fie singuri în această perioadă grea”.

După ce se va recupera, micuța o să locuiască alături de bunici, a precizat un purtător de cuvânt al poliției pentru SWR.

Până în acest moment nu se știu motivele care au dus la desfășurarea evenimentelor tragice, iar oamenii legii nu au încă un rezultat criminalistic care să identifice arma crimei, cu care a rost ucisă logodnica individului. 

Citește și: Motociclist atacat de urs pe Transfăgărășan. Animalul sălbatic l-a mușcat de picior pe bărbatul de 73 de ani


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri