Un bărbat de 55 de ani a murit la spital, după ce a fost la lovit de un șofer pe DN21.
Accidentul a avut loc în seara zilei de 4 noiembrie, pe DN21, pe sensul de mers dinspre Brăila către Slobozia, în afara localității Albina.
Potrivit primelor informații, bărbatul de 55 de ani traversa șoseaua la momentul impactului. Acesta a fost lovit în plin de șoferul de 33 de ani. La fața locului au intervenit mai multe echipaje. Cadrele medicale l-au resuscitat pe bărbat la locul tragediei și l-au transportat de urgență la spital. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a murit pe patul spitalului.
Polițiștii au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul mortal, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
"La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 21, în afara localității Albina, a avut loc un accident rutier.
Din primele date obținute se pare că un bărbat de 33 de ani, din sat Albina, în timp ce conducea un autoturism pe DN 21, dinspre Brăila către Slobozia, ar fi surprins și accidentat un bărbat de 55 de ani, din sat Chiscani, ce se angajase în traversarea drumului public, din partea stânga către dreapta.
Bărbatul de 55 de ani a decedat la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, urmând a-i fi prelevate și mostre biologice la spital.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", au transmis autoritățile.