Scene șocante în parcarea unui mall din Capitală: șoferul a lovit intenționat angajatul unei spălătorii
Scene șocante au avut loc miercuri în parcarea unui mall din Capitală. După cum se vede pe camerele de supraveghere ale centrului comercial, șoferul unei mașini de teren a lovit cu viteză un bărbat care se afla pe carosabil. Pietonul a ajuns direct la spital, iar șoferul este cercetat pentru infracțiunea de tentativă de omor.
Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată, miercuri seara, că în parcarea unui complex comercial, un bărbat, angajat al unei societăți comerciale a fost lovit de o mașină.
Din imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, reiese că fapta a fost comisă cu intenție, astfel încât cercetările au fost preluate de Parchetul de pe Tribunalul București și Serviciul Omoruri, informează, joi, Poliția Capitalei.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.