David Manuel, un cetățean spaniol în vârstă de 51 de ani, a ajuns în România în urmă cu patru ani şi a început să adăpostească "din milă", mai mulți câini şi pisici. Spaniolul a adunat prea multe animale pentru posibilităţile sale de întreţinere, pentru că autorităţile din țara noastră au hotărât să îi ia o parte dintre animale.

Acţiunea prin care câinii şi pisicile bărbatului de 51 de ani au fost luaţi s-a derulat de către Poliţia Animalelor din Gorj şi de Direcţia Judeţeană de Management Integrat al Deşeurilor şi Protecţia Animalelor Gorj, din cadrul Consiliului Judeţean

Gorj.

Spaniolul care este pensionar, fost luptător în Legiunea Străină, trăia alături de animalele sale lângă o cabană a ocolului silvic din zona montană de la graniţa judeţelor Gorj şi Hunedoara.

Citeste si: Un bărbat din Argeș și-a sechestrat fosta concubină, apoi a violat-o

De aproape o săptămâna, spaniolul doarme într-o rulotă, la poarta adăpostului din Uricani, solicitând să îi fie returnate animalele. David susţine că animalele care i-au fost luate au început să se îmbolnăvească şi chiar să moară.   

Spaniolul a privit neputincios cum unul dintre cânii lui s-a stins din viață de parvoviroză, notează  adevarul.ro.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?- wowbiz.ro

Ca să-și poate ajuta animalele, în timpul zilei, bărbatul lucrează ca voluntar la adăpostul de animale însă, după-masă nu mai are acces deoarece adăpostul se închide şi toţi lucrătorii pleacă acasă.   

„Stau de aproximativ o săptămână. Mă lasă să intru, să le dau mâncare. Eu vreau să-i iau şi să-i îngrijesc. Fără tratament, câinii mor. Eu fac orice pentru ei. Dorinţa mea ce mai mare este ca să scape cu viaţă.

Nu ştiu ce şanse de supravieţuire au. Sunt aproape leşinaţi şi sânge în cuştile în care stau. Au luat şi şase pisici care erau sub tratament“, a mărturisit David cu lacrimi în ochi. 

David este susținut de Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din România

Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din România a avut un răspuns în urma acestui caz cutremurător.   

„Miliţia Animalelor Gorj fură câinii unui proprietar. Îi plasează într-un adăpost despre care nu cunoşte nimic. Adapostul autorizat «la comandă» de niste impostori din DSVSA este un focar de infecţie.  La preluare şi la intrarea în adăpostul mizerabil, care are contract cu CJ Gorj, câinii erau sănătoşi tun. La câteva zile de la «cazare» câţiva au contactat boli grave şi acum sunt la limita supravieţuirii“, se precizează într-un mesaj postat pe Facebook.

Citeste si: Un bătrân și-a cărat câinele, cu roaba, 8 kilometri pentru a-i salva viața. Animalul a ajuns în siguranță la veterinar

Reprezentanţii Poliţiei Gorj au reacţionat în urma acestui scandal: „La data de 20 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, au fost sesizaţi cu privire la faptul că în zona Câmpuşel din comuna Peştişani, un bărbat, ar fi campat o rulotă şi două autoturisme, adăpostind mai multe animale în interiorul acestora, fără să beneficieze de apă şi mâncare şi fără a le asigura un adăpost corespunzător.

 

Citeste si: Ștefan Stan, despre momentul în care a fost victima unui accident rutier: „Aveam o mașină destul de scumpă. Mașina daună totală. Nu știm cine, a fugit.”- kfetele.ro

Citeste si: Lumea actoriei a pierdut încă un talent! Bob Newhart a murit la 94 de ani: "Tatăl nostru a murit înconjurat de toată familia noastră"- radioimpuls.ro

Având în vedere starea de pericol în care se aflau animalele, poliţiştii au emis ordin de plasare a acestora într-un adăpost public, pentru o perioadă de 45 de zile, atât pentru cele 22 de exemplare feline, cât şi pentru cele 15 exemplare canine, toate de rasă comună.   

Întrucât la nivelul judeţului Gorj nu este înfiinţat un adăpost propriu pentru plasarea animalelor în regim de urgenţă, prin intermediul lucrătorilor Direcţiei Judeţene de Management Integrat al Deşeurilor şi Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean, s-a reuşit plasarea exemplarelor canine în Adăpostul Uricani, iar exemplarele feline la Centrul Chinologic Sălaj, în conformitate cu prevederile  art. 24^1 alin. 2 lit. g din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor."

La momentul plasării exemplarelor canine în Adăpostul Uricani starea de sănătate a acestora era foarte bună şi niciun exemplar nu avea nevoie de îngrijiri medicale, recunoaşte şi poliţia animalelor. 

Citeste si: Un medic ORL trage un semnal de alarmă: „Un bețișor folosit pentru a curăța urechea poate duce la perforarea timpanului!”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si