În această dimineață, un tânăr în vârstă de 25 de ani a murit într-un accident produs pe Calea Moţilor din Cluj-Napoca. Autoturismul era puternic avariat.
Un accident teribil petrecut pe străzile din Cluj-Napoca ne dovedește cum drogurile iau mințile omului și provoacă moarte. Un tânăr de 25 de ani, absolvent la Facultății de Drept, s-ar fi urcat la volan sub influența unor substanțe interzise și- cu 180 de km la oră- s-a înfipt cu mașina într-un stâlp. Atât de violent a fost impactul că nu a avut nicio șansă de salvare.
„ Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineaţă la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moţilor din Cluj-Napoca. Apelul de urgenţă a venit la ora 6:18, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale, precum şi un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
Tânărul de 25 de ani a murit pe loc
Ulterior, în sprijin a venit şi o autospecială cu modul de descarcerare de la Detaşamentul 1 ”, a transmis, duminică, ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, pompierii au descoperit la fața locului un autoturism puternic avariat, iar șoferul prezenta leziuni incompatibile cu viața, astfel că a fost declarat decedat.
„ Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare ”, a mai precizat ISU Cluj.
Șoferul, implicat într-un dosar de trafic de stupefiante
Bogdan a absolvit Facultea de Drept din Cluj Napoca- dar preocupările lui se băteau cap în cap cu meseria.
Potrivit portalului Curții de Apel din Cluj- în 2015- a fost implicat într-un dosar de trafic de stupefiante- cu toată familia.
Și nu ar fi fost prima oară când tânărul urca la volan sub influența unor astfel de substanțe. Noroc că acum nu a mai secerat și alte vieți nevinovate.
Tocmai de aceea sunt voci care spun că ar trebui modificată legea astfel încât șoferii prinși băuți sau drogați la volan să nu mai primească permisul niciodată.
Din păcate- în ultima vreme- sunt tot mai mulți șoferii implicați în accidente rutiere grave- care sunt depistați ulterior fie că au băut- fie că au consumat droguri.
„În momentul în care consumi substanțe interzise și te urci la volanul unei mașini și apeși pedala accelerație, pentru tine nu contează până unde apeși pedala și până la cât se ridică acul
vitezometrului. Este adrenalina care se descarcă, dar de fapt, descărcarea nespecifică de adrenalină duce la auto-agresarea creierului”, explică Dana Onișor, psiholog.Un bărbat a decedat, iar un copil de 3 ani se zbate între viață și moarte, în urma unui grav accident în Vâlcea
Un bărbat a decedat, iar un copil de 3 ani se zbate între viață și moarte, în urma unui grav accident care a avut loc duminică dimineața în Vâlcea.
Un autoturism în care se aflau doi adulți și un copil de 3 ani a părăsit partea carosabila și s-a izbit de un cap de pod.
Citeste si: Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 6 dimineața, în localitatea Galicea, sat Bratia Vale, pe DJ 678 A.
Membrii echipei de descarcerare si SMURD, din cadrul ISU Vâlcea, au fost solicitați in această dimineață, pentru salvarea a trei persoane, victime ale accidentului rutier, informează Vocea Vâlcii.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”