Un tren blindat rusesc se îndreaptă spre centrul Ucrainei
Un tren militar rusesc, blindat și lung de nouă vagoane, a fost mutat din Crimeea și se îndreaptă spre zona de nord-est a Ucrainei, potrivit presei internaționale. Rusia are doar două astfel de trenuri blindate, nu patru cum se credea până nu demult.
Author: Sorin Negru miercuri 09 martie 2022 , 08:44
Un martor ocular a filmat trenul blindat în timp ce trecea prin localitatea Novooleksiivka din Ucraina. Micul oraș Novooleksiivka se află la aproximativ 30 de km nord-est de Crimeea, anexată de Rusia în 2014, și la aprox. 70 de km sud-vest de Melitopol, care este în prezent sub ocupație militară rusă.
Videoclipul cu trenul blindat a fost postat pe rețelele de socializare de jurnalistul ucrainean Yuriy Butusov, dar a fost localizat incorect. CNN a geolocalizat și a verificat autenticitatea videoclipului.
Litera Z, desenată pe trenul blindat al Rusiei
Videoclipul arată că trenul cu litera „Z” pictată pe unele dintre vagoane are cel puțin două vagoane de artilerie. Trenul este format din două vagoane cu platformă, dintre care unul pare să poarte un vehicul militar acoperit și un alt vagon.
Un raport video de la canalul de presă de stat rus Channel One din februarie 2020 a oferit o privire detaliată asupra trenului Baikal, unul dintre cele două trenuri blindate ale Rusiei.
Potrivit CNN, din videoclipul postat acum nu este clar dacă trenul văzut în Novooleksiivka este trenul Baikal.
Potrivit presei ruse, Baikal are un dispozitiv de bruiaj de comunicații la bord pentru a menține comunicațiile ascunse și pentru a nu dezvălui locația lor.
Baikalul a mai fost echipat cu turnulețe antiaeriene, pereți groși de 20 cm, pe lângă posturi de mitraliere și lunetişti. De asemenea, are bucătărie și sufragerie pentru echipajul trenului.
Înainte de invazie, Rusia și-a folosit compania de căi ferate de stat pentru a transporta și poziționa multe dintre trupele sale la granița cu Ucraina, atât în Rusia, cât și în Belarus.