Un turist italian a fost găsit mort pe un traseu de drumeție în insula grecească Thasos. El a încercat să urce pe cel mai înalt munte de pe insulă, Ipsarion.
Un turist italian în vârstă de 64 de ani a fost găsit mort, marți dimineață, pe o potecă de drumeție de pe insula Thasos, în nordul Mării Egee, relatează presa elenă. Thasos (sau Thassos, cum este transcris uneori numele insulei) este una dintre destinațiile favorite și pentru turiștii români.
Turist străin mort în Thasos- ce s-a întâmplat?
Bărbatul, care se află în vacanță pe insula din nordul Mării Egee, a pornit dimineața devreme într-o drumeție pe popularul traseu Potamia, care duce la Muntele Ipsarion.
Turistul italian reușise să meargă doar câțiva kilometri înainte de a se prăbuși, au declarat surse citate de agenția națională de știri din Grecia.
Potrivit ekathimerini.com, turistul fost găsit inconștient, cu bețele de drumeție lângă el, de alți excursioniști care urmau aceeași potecă și care au alertat serviciul de ambulanță.
Turistul italian a fost declarat mort la centrul de sănătate local din Prinos, mai scrie presa elenă.
Muntele Ipsarion din insula Thasos, Grecia, are o altitudine de 1204 metri, fiind cel mai înalt punct al insulei.
Cel mai accesibil traseu este prin satul Potamia, deși se poate ajunge în vârful muntelui și din Theologos.