Un urs a fost surprins la ștrand, în Toplița

Un urs a fost surprins la strand, în Toplița

(Sursa foto: Mediafax.ro)

Un mesaj RO-Alert a fost emis în cursul zilei de vineri, în Toplița, din cauza unui urs.

Animalul sălbatic a fost surprins în Toplița, județul Harghita, lângă un ștrand.
"A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Toplița, în incinta ștrandului Banffy", anunță ISU Harghita.

Jandarmeria a anunțat că la ștrand se afla, de fapt, un pui de urs, iar cei care se aflau la fața locului au alertat la timp autoritățile.

Citeste si: Autoritățile din Bușteni vor să îndepărteze urșii cu ajutorul ultrasunetelor

Autoritățile vor să alunge urșii cu ultrasunetele

Autorităţile din staţiunea Buşteni vor încerca să îndepărteze urşii din zona intravilană folosind raze laser şi ultrasunete, primele astfel de dispozitive urmând să fie montate în oraş spre finalul lunii iulie. 

Citeste si: Un bărbat din Maramureș s-a ales cu dosar penal după ce a supus mai multe animale unor operații interzise de lege

Una dintre zonele  din Bușteni cu cele mai multe evenimente de acest gen este cea a cimitirului.

În Buşteni va fi pus în aplicare un program pilot de îndepărtare a urşilor cu ajutorul unui sistem bazat pe raze laser şi ultrasunete.

Citeste si: Al treilea atac al urșilor în această săptămână. De data aceasta victima este un porc

„Mulţumim pentru mesajele şi înţelegerea cetăţenilor. Ştim că situaţia curentă este una dificilă şi dă bătăi de cap atât localnicilor, cât şi turiştilor. Trebuie să cunoaşteţi faptul că în fiecare seară sunt cel puţin 3-4 acţiuni de îndepărtare a animalelor sălbatice pentru a evita producerea de evenimente tragice. Trebuie să fim cu toţii conştienţi că sunt animale sălbatice cu reacţii imprevizibile, de aceea vă îndemnăm să adoptaţi o poziţie precaută faţă de acestea”,

au spus reprezentanții primăriei pe pagina de Facebook a Primăriei Buşteni.

Un urs a atacat de trei ori într-o săptămână

Un urs a atacat săptămâna aceasta de trei ori în localitățile din Vâlcea. Victima este un porc. În ultimele șapte zile, un taur şi doi viței au fost găsiți morți în urma atacurilor urșilor, în localitățile Titeşti şi Perişani.

Citeste si: VIDEO- O ursoaică și puii eu au fost prinși după ce s-au plimbat pe un bulevard din Sinaia

Ursul a intrat, miercuri seară, în jurul orei 23:00, în satul Dângeşti, comuna Berislăveşti din judeţul Vâlcea, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.

Animalul a atacat un porc, pe care nu a reuşit să îl omoare. 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri