Vi s-a întâmplat vreodată să spuneți că v-ați pierdut motivația de a face anumite lucruri și că nu înțelegeți de ce? Ei bine, sunt multe persoane care încearcă să se automotiveze, însă soluția se pare că o gasim în altă parte. Iată ce spune psihologul Cristian Andrei.
Cristian Andrei, psiholog: „Motivația este o funcție psihică elementar, de bază și, de exemplu, este în strânsă legătură cu voința. Motivația oferă argumentele și voința menține activitatea pe linia propusă, dar puțină lume știe că motivația are două sedii: un sediu exterior persoanei, adică motivația externă, și un sediu în interiorul personalității.
Dacă luăm o persoană și o lăsăm să trăiască izolat, fără oamenii în jur, vom vedea că motivația ei de a trăi scade după primele 6-9 luni.
Deși lumea zice -în interiorul meu se află toate motivele mele, eu decid asupra vieții mele, pentru mine trăiesc- nu este așa. Totul este în jurul nostru și îndrăznesc să repet aici un lucru uneori greu de înțeles „sufletul nostru nu este înăuntrul nostru, este în jurul nostru, în interacțiunea cu ceilalți oameni”.