1 din 2 | Haos pe munte, la un maraton
2 din 2 | Accidente în lanț la maraton montan
Mai mulți răniți la maratonul din zona Bucegi. Salvamontiștii intervin în condiții dificile.
Un lanț de incidente a avut loc, sâmbătă, în timpul maratonului montan organizat în zona Bran – Bucegi, unde condițiile meteo severe au transformat competiția într-o amplă operațiune de salvare. Până la această oră, au fost înregistrate 16 incidente, iar 11 persoane au fost rănite.
Val de accidente la un maratonul din Bucegi: 11 persoane au fost rănite
Opt participanți au fost recuperați de pe traseu, iar alți trei au fost scoși dintr-o râpă, după ce au suferit diverse traumatisme.
Intervențiile au loc în condiții extrem de dificile, cu ceață densă, vizibilitate redusă la aproximativ 100-150 de metri, zăpadă persistentă și teren alunecos. Salvamontiștii au anunțat că în zona montană înaltă există porțiuni extinse acoperite cu zăpadă, iar la Vârful Omu stratul măsoară aproximativ 1,5 metri.
În paralel, salvatorii montani au fost solicitați și în zona Valea Mălăiești, după apariția unui urs pe traseul competiției, pentru protejarea participanților aflați în zonă.
Aproximativ 40 de salvatori montani și voluntari sunt mobilizați în teren, fiind implicate toate resursele operative disponibile ale Salvamont Brașov. De asemenea, au fost prealertate echipele Salvamont din Zărnești și Poiana Brașov, iar autoritățile colaborează cu ISU Brașov și Jandarmeria Montană pentru suplimentarea forțelor de intervenție, dacă situația o va impune.
Și Salvamont Prahova a anunțat că se află în stare de alertă, întrucât traseele curselor de 100 și 80 de kilometri traversează și zona prahoveană a Munților Bucegi. Salvatorii au transmis că vor rămâne pregătiți până când ultimul concurent va ieși din zona lor de responsabilitate.
Această competiție este considerată una dintre cele mai dificile curse montane din România, traseul principal depășind 100 de kilometri. Startul a fost dat sâmbătă dimineață, la ora 05:00, de la Castelul Bran.
Citește și: Drone rusești, detectate în apropierea graniței cu România. A fost emis RO-Alert