1 din 2 | Val de pneumonii și boli respiratorii la copii: „Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită pentru luna septembrie”
2 din 2 | Val de pneumonii și boli respiratorii la copii: „Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită pentru luna septembrie”
Medicii din spitalele de pediatrie se confruntă cu multe cazuri neobişnuite de pneumonie pentru luna septembrie. „Cei mai sensibili sunt de această data copiii mai mari”, a declarat Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală, pentru News.ro
“Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită pentru luna septembrie, o patologie care seamănă foarte mult cu patologia de iarnă, cu forme de boli respiratorii joase, adică pneumonii, bronşiolite la copiii mici, cu forme severe, cu insuficienţă respiratorie acută la copii cu vârste variate, de obicei cei vulnerabili erau sugarii şi copiii mici.
Medic pediatru: „Acum avem copii cu insuficienţă respiratorie, copii de 5 ani, preşcolari, şcolari mici, neobişnuit”
Probabil că patologia este favorizată de reluarea şcolii, în momentul în care ei merg la şcoală reiau colectivităţile şi nu merg strict în colectivitatea clasei, merg la cluburi, merg la cercuri, fiecare are aria lui de preocupări şi atunci vin în contact, o dată la şcoală, pe urmă cu cei de la judo, cu cei de la pictură, cei de la pictură merg în altă parte şi atunci transmiterea din punct de vedere epidemiologic este mult mai mare”, a
Situația pare a fi destul de gravă în spitalele de copii. Cazurile de boli respiratorii sunt neobișnuit de multe şi pentru medicii cu o experienţă vastă în pediatrie.
Zeci de copiii internaţi în această perioadă în spitale sunt dependenţi de oxigen, fac aerosoli şi au analizele modificate. Medicul pediatru afirmă că nu a fost nevoie să fie intubat niciun copil, dar că formele de boală sunt grave, în comparație cu anii precedenţi.
“Avem minimum 20- 25 de cazuri de pneumonie internate, paturile de pediatrie sunt 80. Sunt cei cu vârstele foarte mici, dar în mod neaşteptat sunt şi preşcolari şi şcolari mici, copii de 5-7 ani pe care şi în alte dăţi când îi avem cu pneumonii,
Mulţi dintre copii fac febră mare şi au semne de insuficienţă respiratorie și tuse chinuitoare
Medicul pediatru îi sfătuiește pe părinţi să limiteze pe cât posibil a răspândirii bolii, cea mai bună variantă. Iar acest lucru se poate face prin diferite mijloace, printre care cele de igienă foarte cunoscute şi izolarea de colectivitatea în care merge copilul. Mia mult, automedicaţia nu este recomandată în aceste cazuri.
“Sfatul este de control epidemiologic, adică cumva dacă am putea limita contagiunea de la unul la altul, automat am controla şi boala, aici intră măsurile de tipul spălatul mâinilor, tuşitul şi strănutatul în cotul mâinii, nedistribuirea obiectelor de la unul la altul, alimente şi aşa mai departe, cei bolnavi trebuie ţinuţi sub tratament şi izolaţi de colectivitatea care să zicem că este cu copii sănătoşi, purtarea de mască”, a mai adăugat medicul.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.