Valentin Uritescu trăieşte o dramă de nedescris. Actorul nu mai poate să meargă
Marele actor Valentin Uritescu a împlinit, marţi, onorabila vârstă de 78 de ani. Din păcate, artistul nu s-a putut bucura pe deplin de toată atenția și suferă enorm din cauza problemelor de sănătate care s-au agravat.

Actorul Valentin Uritescu a apărut ultima dată în public în urmă cu doi ani, cu ocazia galei Premiilor Gopo 2017, când a primit premiul pentru întreaga activitate.
“Nu se simte prea bine. Îi este imposibil să se deplaseze ca altădată, ca acum câţiva ani la Premiile Gopo, când şi-a ridicat premiul.
Citeste si: Maestrul Valentin Uritescu a parasit scena si si-a facut testamentul. Unde vrea sa fie inmormantat
Marele artist a primit în urmă cu câțiva ani un diagnotic crunt: Parkinson, iar această veste tristă l-a făcut la un moment dat să se gândească să își pună capăt zilelor.
“Timp de doi ani şi ceva am umblat pe la toţi doctorii. Am început cu un medic din Piatra Neamţ. «Ai Sindrom Extrapiramidal!» Am venit acasă, m-am uitat în Dicţionarul Sănătăţii şi m-am îngrozit: o boală teribilă, degenerativă. Am stat 10 zile internat şi medicul mi-a spus: «Nu-i chiar Parkinson, dar e cam pe-acolo!». Luam un medicament care are nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid. Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el. M-am dus la Icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am plâns. Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: «Doamne, te rog ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!». Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!”, a povestit Valentin Uritescu pentru ziarullumina.ro.