Verificări în cazul substanţelor de protecţie a plantelor, de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare - peste o tonă de produse confiscate, 56 de persoane cercetate penal

Peste o tonă de produse au fost confiscate, iar 56 de persoane cercetate penal, în urma unor verificări ale Poliţiei în cazul substanţelor de protecţie a plantelor, de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

Author: K.B. sâmbătă 28 decembrie 2019 , 13:51

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

”Peste 1.000 kg. şi aproape 1.400 de litri de produse de protecţie a plantelor şi substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare au fost ridicate în cadrul unei acţiuni de verificare a activităţilor operatorilor înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu astfel de substanţe. Aproape 2.000 de agenţi economici au fost verificaţi, iar faţă de 56 de persoane sunt efectuate cercetări în cadrul unor dosare penale”, anunţă Poliţia Română.

Citeste si: Cel puţin 15 oameni răniţi, într-o explozie la o fabrică de avioane din Wichita, Kansas

Poliţiştii desfăşoară, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor şi al substanţelor utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

Citeste si: Fiul lui Sile Cămătaru reținut de polițiști după ce a condus o maşină sub influenţa drogurilor şi fără permis

”În perioada 21 noiembrie – 26 decembrie 2019, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat verificări şi controale la 1.968 de agenţi economici înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu substanţe utilizate pentru igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare (1.399)

sau cu produse de protecţie a plantelor (569). În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 84 de fapte de natură penală, dintre care 47 de infracţini prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 8 sancţionate de art. 359 Cod penal (Traficul de produse sau substanţe toxice) şi 14 la Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor”, precizează poliţiştii.

Au fost dispuse măsuri de cercetare a 56 de persoane care sunt bănuite că, sub diferite forme, ar fi participat la săvârşirea acestor infracţiuni.

Citeste si: Un bărbat din Galați care a condus beat şi fără permis şi-a accidentat mortal tatăl şi a fugit de la locul accidentului

Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 214 kg. şi 1.062 de litri de produse de protecţie a plantelor, precum şi 858,77 kg. şi 335,5 de litri de substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, cu pericol social redus, au fost aplicate de către instituţiile participante la acţiune 287 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 508.300 de lei.

Astfel de verificări s-au intensificat după ce trei persoane şi-au pierdut viaţa  la Timişoara, în urma unei acţiuni de deratizare şi dezisecţie cu substanţa Delicia- Gastoxin care conţine fosfură de aluminiu, foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, şi care necesită pentru utilizare autorizaţie specială.

Patronul firmei care a realizat deratizarea a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de omor din culpă şi trafic de substanţe toxice.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Momente dramatice la Survivor Romania 2021! Cine este eliminat in lacrimi din... Momente dramatice la Survivor Romania 2021! Cine este eliminat in lacrimi din competitie dintre Stefan Ciuculescu, Raluca Dumitru, Andrei Dascalu si Marius Craciun
spotmedia.ro
Caracalul de la Arad Caracalul de la Arad
spotmedia.ro
Și, totuși, cât de proști vă credeți propriii alegători? Și, totuși, cât de proști vă credeți propriii alegători?
b1.ro
Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau... Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...
infoactual.ro
Previziune despre venirea lui Iisus Hristos: Este foarte aproape. Sa rămânem tari în... Previziune despre venirea lui Iisus Hristos: Este foarte aproape. Sa rămânem tari în CREDINȚĂ!
infoactual.ro
Nu combina niciodată aceste fructe! Ar putea fi fatale Nu combina niciodată aceste fructe! Ar putea fi fatale
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si