Vestea că un asteroid trece la distanţă foarte mică de Pământ a băgat spaima în oameni: "Ne asteptam la rau"

Unii nu mai au linişte şi se aşteaptă la ce-i mai rău, alţii, chiar dacă fac pe vitejii, se înfioară la gândul că un corp ceresc de peste un kilometru diametru, ar putea să cadă pe pământ. ##VIDEO32465##

joi 03 noiembrie 2016 , 19:37

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Sa fie, oare, Pamantul in primejdie? In urma cu cateva zile, cercetatorii de la NASA ne avertizau: un asteroid format din doua corpuri, unul de 1100 de metri, iar celalalt 210 metri, va trece amenintator de aproape de pamant! Atat de aproape, ca se vede din Moldova! Observatorul Astronomic de la Galati a suprins aceasta imagine epocala.

"Eu daca-l vad ca vine, urc in tractor si am plecat.
Fug nu stau in fata lui."


Corpul ceresc care s-a aratat si la noi se afla sub observare inca din anul 2003, insa abia acum a devenit extrem de luminos. Faptul ca s-a apropiat insa la o distanta atat de mica de orbita Pamantului, nu e vazuta insa cu ochi buni de toata lumea!  

"La bine nu ne asteptam. La rau ne asteptam. Sa ne duca Dumnezeu unde-o vrea. Mi-e frica, dar ce sa fac?"

Cel mult, o pastila ne-ar ajuta!

Ovidiu Tercu- astronom- "Acest asteroid Y T1 a fost foarte aproape de Pamant, la aproximativ 5,3 milioane de km. Ganditi-va ca distanta medie Pamant- Luna este de 384 000 de km. Nu este un asteroid obisnuit, ci este unul binary, format din doi mici asteroizi. 
A trecut pericolul."


Astronomii spun sunt in jur de 150 00 de asteroizi apropiati Pamantului, insa doar 1 746 sunt potentiali periculosi. Deocamdata nu se stie spre ce planeta s-a indreptat asteroidul.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Faimosii au hotarat! Pe CINE vor sa elimine din competitia Survivor Romania? Ea este... Faimosii au hotarat! Pe CINE vor sa elimine din competitia Survivor Romania? Ea este prima concurenta nominalizata spre eliminare!
spotmedia.ro
Vacanțele în străinătate se vor scumpi considerabil vara asta. Anunţul vine direct de... Vacanțele în străinătate se vor scumpi considerabil vara asta. Anunţul vine direct de la Booking.com
spotmedia.ro
Dozarea anticorpilor după vaccinare e esențială, bine de făcut sau doar un moft? Dr.... Dozarea anticorpilor după vaccinare e esențială, bine de făcut sau doar un moft? Dr. Adrian Marinescu răspunde la întrebările zilei
b1.ro
Profesorii care refuză vaccinarea anti-COVID-19 vor fi dați afară? Anunțul ministrului... Profesorii care refuză vaccinarea anti-COVID-19 vor fi dați afară? Anunțul ministrului Educației
infoactual.ro
Horoscop 8 mai 2021. Zi de risc. Astrolog: Nu lua decizii pripite Horoscop 8 mai 2021. Zi de risc. Astrolog: Nu lua decizii pripite
infoactual.ro
Cât mai durează pandemia? Numerolog: La această DATĂ, totul se va termina! Cât mai durează pandemia? Numerolog: La această DATĂ, totul se va termina!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si