Vești bune de la meteo: Cum va fi vremea în weekendul 4-5 octombrie 2025

Vești bune de la meteo: Află cum va fi vremea în weekendul 4-5 octombrie 2025!

După zilele cu temperaturi scăzute, ploi abundente și rafale de vânt puternice, meteorologii vin cu vești bune pentru weekendul 4-5 octombrie. Toamna își arată fața mai blândă, iar sfârșitul săptămânii va aduce o îmbunătățire vizibilă a vremii.

Avertizările de ploi și vânt, care au fost în vigoare în ultimele zile, se încheie vineri, în jurul orei 23:00. Regiunile afectate de instabilitate atmosferică – în special cele din sud și est – vor cunoaște o ameliorare treptată, cu cer variabil și doar izolat câțiva nori trecători.

Cum va fi vremea sâmbătă, 4 octombrie 2025

Ziua de sâmbătă va fi mai caldă, specific începutului de octombrie. Temperaturile maxime nu vor trece de 14-15 grade în majoritatea regiunilor, dar senzația de frig se va diminua odată cu dispariția vântului. Cerul va fi parțial noros, însă șansele de ploaie scad considerabil, iar regiunile din vest și centru vor avea chiar intervale de soare.

Citește și: Vântul puternic a făcut ravagii în București și Ilfov. Zeci de autoturisme avariate și numeroase intervenții ale pompierilor

Cum va fi vremea duminică, 5 octombrie 2025

Cea mai mare schimbare vine duminică, atunci când termometrele vor urca până la 17 grade Celsius în multe zone din țară. Soarele va fi prezent, iar atmosfera va fi una potrivită pentru plimbări în aer liber sau activități de weekend.

Vremea va fi mult mai călduroasă.

Valorile termice de duminică se apropie de normalul perioadei, iar pentru cei mai mulți români schimbarea va fi simțită ca o „revenire la normal” după zilele cum temperaturi extrem de mici.

Citește și: VDEO Coduri de vreme rea! Precipitații abundente în partea de sud a României

Chiar dacă ziua temperaturile vor fi mai ridicate, nopțile rămân reci.

Minimele se vor încadra între 4 și 8 grade, iar în zonele depresionare chiar mai scăzute. De asemenea, există șanse de formare a ceții, în special în diminețile de duminică și luni, fenomen obișnuit pentru început de octombrie.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri