Meterologii vin cu vești noi. Cum arată următoarele zile din punct de vedere termic.
Noaptea de luni spre marți a fost cea mai geroasă din această iarnă, până acum, iar temperaturile negative au pus și ele stăpânire pe toată țara în ultimele zile.
S-au înregistrat minime record, de minus 21 de grade Celsius, însă acum, după atâta ger, meteorologii vin cu vești bune: iarna se mai îmblânzește.
Citește și: Cod galben în 16 județe din țară. Meteorologii anunță vreme extrem de rea. La ce să ne așteptăm
Vremea se mai încălzește
Mai exact, începând cu ziua de miercuri, gradele din termometre vor mai urca puțin, iar până la finalul săptămânii se va încălzi treptat, întregistrându-se o diferență chiar și de 10 grade față de ce ne arată acum termometrele.
Dar, trebuie precizat că, deși în multe zone se mai încălzește, chiar și în Capitală și la mare, gerul va mai persista în Maramureș, în nordul Moldovei, în Transilvania, Oltenia, Muntenia și zona de munte.
Citește și: VIDEO Început de an cu viscol și ninsori în România
”Va fi în continuare o noapte geroasă, mai ales în Maramureș, în nordul Moldovei, dar și în Transilvania, Oltenia și Muntenia și zona de munte. Minimele în această noapte se vor situa între -13 în partea de nord a Moldovei, de pildă, 2 grade în sudul Banatului, chiar și în Capitală, o minimă între -9 și -6 grade. Dar avem și vești bune, având în vedere că începând de mâine temperaturile vor crește ușor și ne apropiem de normalul termic al datei d in calendar. Contăm pe maxime, în general între -5 până la 5- 6 grade, iar minimele sunt mai ridicate, spre -7 până la 3 grade. Chiar și în Capitală, o maximă de -2 grade și minime în jurul a -4 -5 grade. Până la finalul săptămânii vom conta pe temperaturi pozitive în întreaga țară, între 1 și 10 grade și minime, de asemenea ușor în creștere, -6 până la 2-3 grade, de pildă în zona litoralului”, spune Elena Mateescu, director ANM, conform Antena3.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.