Taxa de parcare costă între 300 și 600 de lei pe an în Capitală începând cu anul 2022
Vești proaste pentru bucureșteni. Cei care vor să închirieze și anul viitor un loc de parcare trebuie să scoată din buzunar o sumă chiar și de 7-8 ori mai mare decât în 2021.
Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că, printre proiectele votate în şedinţa de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, se numără o hotărâre care a fost solicitată de primarii de sectoare şi care prevede majorarea taxelor pentru parcările de reşedinţă.
Citeste si: Crește prețul asigurărilor RCA. Cât plătești pentru asigurarea auto
Taxa de parcare, între 300 și 600 de lei pe an
Taxele vor creşte semnificativ din 2022, iar suma va varia între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă. Banii vor ajunge în bugetele primăriilor de sector cu scopul de a asigura o mai bună întreţinere a parcărilor respective, a transmis Nicușor Dan pe Facebook. În prezent, tarifele plătite de bucureșteni variază între 60 și 85 de lei pe an.
Edilul a mai spus că a fost votată şi realizarea unui audit cu privire la ce s-a petrecut în PMB în ultimii ani şi vor fi investigate următoarele- finanţele Primăriei Capitalei, gestiunea patrimoniului, resursele umane, resursele IT şi urbanismul.
Ce decizii s-au mai luat azi la Primăria Capitalei
Nicușor Dan a mai anunțat că în şedinţa de azi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti a mai fost aprobată deschiderea, de joi, în Piaţa Constituţiei, a unui centru drive-thru pentru vaccinarea anti-COVID-19, cu
patru puncte, unde oamenii vor fi vaccinaţi fără a trebui să coboare din maşini."E o soluţie care a funcţionat în alte ţări şi a ajutat la susţinerea campaniei de vaccinare, iar în câteva zile această soluţie va deveni operaţională şi în Bucureşti. Tot în legătură cu sănătatea publică, s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al Capitalei a unui corp de clădire aparţinând Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, acea construcţie urmând să fie demolată pentru ca în acel loc să se înalţe un nou corp de clădire, cu finanţare din partea Băncii Mondiale", a explicat
Citeste si: VIDEO- Polițist la pensat în timpul programului. A ignorat o misiune
La propunerea lui Nicușor Dan, s-a votat azi în CGMB și transparentizarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. Toate autorizaţiile emise de acum înainte vor fi postate pe site-ul Primăriei Generale, împreună cu informaţiile adiacente, pentru ca oricine să poată verifica dacă lucrările dintr-o anumită locaţie au autorizaţie şi dacă acea autorizaţie se respectă.
"În câteva luni vom face acest lucru şi retroactiv, adică vom publica pe site şi autorizaţiile de construire emise începând cu 1 ianuarie 2018. În aceeaşi idee a transparenţei, s-a votat azi un proiect de hotărâre pentru realizarea unui audit privind ceea ce s-a petrecut în Primăria Capitalei în ultimii ani. Vor fi investigate 5 aspecte în cadrul acestui audit: finanţele primăriei, gestiunea patrimoniului, resursele umane, resursele IT şi urbanismul.
Tot în spiritul transparenţei, începând de azi, pentru orice cerere de informaţie publică, primăriile din Bucureşti şi instituţiile subordonate vor răspunde gratuit, fără a percepe o taxă de copiere", a mai transmis Dan.
De asemenea, a fost corectat un abuz făcut de către precedentul Consiliu General, prin care taximetriştilor li s-a interzis să folosească aplicaţiile de taxi de pe smartphone. Acea hotărâre a CGMB din decembrie 2017 e deja suspendată în justiţie, iar CGMB a decis azi să o abroge parţial.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.