VIDEO Victimele violenței domestice nu mai achită o taxă la divorț. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților: „O femeie nu trebuie să plătească pentru dreptul de a fi liberă”

Victimele violenţei domestice o să fie scutite de plata taxei de timbru pentru solicitările de divorț și de partaj.

Proiectul a fost supus la vot miercuri, iar Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, l-a adoptat. Măsura a primit toate avizele favorabile, inclusiv de la Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social (CES), și a fost susținută printr-un raport comun favorabil al Comisiei juridice şi al Comisiei parlamentare pentru combaterea violenței domestice.

Mai exact, proiectul completează articolul 29 din OUG nr. 80/2013, care vizează taxele judiciare de timbru, și introduce o prevedere concretă pentru persoanele definite de Legea nr.

211/2004 privind protecția victimelor infracțiunilor.

Citește și: Un bărbat a intrat intenționat cu mașina în mai multe persoane. 10 oameni au fost loviți în timpul atacului din Franța, iar patru sunt în stare foarte gravă

„Este o lege care elimină o barieră reală pentru femeile care vor să se desprindă de agresor şi să înceapă o viaţă nouă în siguranţă, pentru că libertatea nu trebuie plătită.

De prea multe ori, victimele violenţei domestice rămân captive nu din lipsă de curaj, ci din lipsă de resurse. Taxele, lipsa unui venit stabil, dependenţa economică- toate acestea devin obstacole în calea unei decizii vitale. Prin această modificare, statul transmite un mesaj clar: o femeie nu trebuie să plătească pentru dreptul de a fi liberă”v, a precizat Alina Gorghiu, deputatul PNL care a inițiat proiectul.

Alina Gorghiu: „E o lege despre demnitate, acces la justiţie şi dreptul la siguranţă”

Gorghiu a precizat că această lege este parte dintr-un pachet amplu de măsuri care are menirea de a da independența economică şi protecţie victimelor. Aici este inclusă subvenția în valoare de 2250 de lei pe lună pentru angajatorii care încadrează victime ale violenţei domestice și le păstrează confidențialitatea. Tot din pachet mai fac parte: ajutorul de chirie pe care UAT-urile îl pot acorda victimelor pentru ca acestea să se poată desprinde cât mai repede de agresor, vouchere de 2000 de lei pentru mamele cu nou-născuţi care provin din medii vulnerabile și pentru mamele care se confruntă cu violența domestică.

„Sunt paşi concreţi care, împreună, oferă o şansă reală de reconstrucţie. Pentru că ştim că o femeie se întoarce, în medie, de 7–8 ori la agresor până reuşeşte să plece definitiv. Noi, ca stat, trebuie să fim prezenţi atunci când are nevoie de sprijin, nu după tragedie. E o lege despre demnitate, acces la justiţie şi dreptul la siguranţă. Mulţumesc Parlamentului României pentru sprijinul arătat astăzi. Prin votul de azi, vocea victimelor violenţei domestice a fost auzită – şi transformată în lege”, a mai menționat Gorghiu.

Citește și: Doi români au fost la un pas de moarte în Austria. Au avut un șoc atunci când au aflat de ce un bărbat de 54 de ani a tras 13 focuri de armă: „Am venit aici să muncim, nu să fim împușcați”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri