Prima soție a lui Victor Ponta. Cine este Roxana Ponta care i-a făcut un băiat. Fotografii inedite

Victor Ponta a mai fost căsătorit o dată înainte de mariajul cu Daciana Sârbu. Cu Roxana Ponta. Din prima căsnicie, Victor Ponta are un băiețel.

Cine a fost prima soție a lui Victor Ponta? În urmă cu mai mulți ani, povestea de iubire dintre Roxana și Victor Ponta a apărut în presă. Cei doi s-au iubit încă din liceu, unde au fost colegi. S-au căsătorit însă ceva mai târziu, în 1998, iar în 2001 avea să vină pe lume și băiețelul lor, Andrei.

Încet, ascensiunea politică a lui Victor Ponta pare să fi dăunat relațiilor de familie, iar în 2006 cei doi divorțau, mulți spunând că actualul premier s-ar fi despărțit pentru Daciana, cea care avea să-i devină soție mai târziu.

Victor Ponta a divorțat de prima soție în 2006

Conform actelor de la Judecătoria Buftea,  divorțul s-a pronunțat însă din vina ambilor soți, iar băiețelul a fost încredințat mamei, Victor urmând să achite o pensie alimentară de 2.500 de lei pe luna (stabilită de instanță la acea vreme).

Citeste si: Victor Ponta, ultimul interviu televizat, realizat înainte de a părăsi scena politică, în urma rezultatelor de la alegerile parlamentare

Roxana a rămas cu băiețelul, care acum are 16 ani, în vila din Chitila pe care o cumpăraseră cei doi.  Chiar dacă la scurt timp după divorț, Ponta s-a recăsătorit cu Dacia Sârbu, care i-a dăruit și o fetiță, Andrei este în continuare apropiat de tatăl său.

Roxana Ponta a apărut în presă în perioada în care era căsătorită cu Ponta

Nici Roxana nu s-a depărtat prea mult de familia Ponta după divorț. Într-un interviu, Cornelia Naum, mama premierului mărturisea: "Mă împac excelent cu nurorile mele... Eu am o relație foarte bună și cu actuală, și cu fosta lui soție, Roxana, care e o față minunată".

Citeste si: Victor Ponta nu a intrat în Parlament. Anunțul făcut de el pe Facebook. Ce va face în continuare?

Victor Ponta, următorul invitat la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Marți, 8 decembrie, de la ora 23:00, fostul premier al României va clarifica o serie de aspecte ce țin de cariera politică și viața personală, în emisiunea difuzată de Kanal D.

Victor Ponta. Fost Prim Ministru al României în perioada 2012 – 2015, candidat la alegeri prezidențiale și actual deputat și președinte de partid, cu o îndelungată experiență în politică și o notorietate care a venit la pachet cu foarte multe controverse, Victor Ponta va trebui să răspundă celor 40 de întrebări adresate de Denise Rifai, în ediția de marți a emisiunii.

Citeste si: Victor Ponta anunţă că rezultatul la testul pentru COVID-19 pe care l-a făcut este negativ

“Sunt pregătit pentru ceva teribil, ce nu mi s-a mai întâmplat! Am zis că le-am văzut pe toate în acești ani de politică…”,  a spus Victor Ponta, chiar înainte de a fi supus tirului de întrebări.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri