Înghesuit într-un salon cu alți 11 pacienți diagnosticați cu noul covid, un tânăr depistat pozitiv, dar cu o formă ușoară a bolii, acuză că în spital mai tare s-a îmbolnăvit! Nu reușește să scape de virus deși este printre primii internați din țară. În replică, medicul curant spune că însănătoșirea pacientului nu are legătură cu alți colegi de salon.
Andrei are o lună de când e internat în secția Infecțioase a Spitalului Județean Iași: în prima săptămână, a stat izolat într-o rezervă numai și pentru avea o formă ușoară a bolii, medicii au decis, după două zile, să nu-i mai administreze tratamentul.
Vreme de alte două săptămâni, testele anti-covid pe care i le-au făcut au ieșit însă pozitive semn că sistemul imunitar al tânărului nu reușește să scape de virus.
Citeste si: Controversatele pieţe din Wuhan se deschid în umbra noului coronavirus
În celelalte paturi se aflau alți pacienți diagnosticați cu noul COVID, spune tânărul, și mulți dintre ei păreau să fie într-o fază mai avansată a bolii.
Vreme de două zile a stat laolaltă cu 11 alți suferinzi, chiar dacă era asimptomatic, până când o asistentă medicală l-a observat: ”M-a întrebat ce caut acolo și i-am spus că aici am fost adus și ea mi-a spus că nu e ok, trebuie să îmi iau bagajul, mi l-am luat și m-a dus într-un alt salon”.
Acum, se află acum într-o rezervă departe de alți bolnavi. Chiar dacă se simte bine, este convins că plimbarea dintr-un salon în altul i-a dăunat: ”Nu e ok că am fost mutat de atâtea ori și că am intrat în contact cu atâtea persoane, cred că dacă aș fir rămas de la bun început unde am fost pus, fie cu tratament, fie fără, izolat, consider că situația ar fi fost alta astăzi”.
Conducerea spitalului spune că pacientul a fost mutat doar cât s-a făcut dezinfectarea pavilionului unde era internat. Cât despre starea lui, din fericire, până acum nu s-a agravat.
Citeste si: Coronavirus Romania: care sunt judetele cu cele mai putine cazuri
Andrei este instructor de dans și ar fi luat noul coronavirus în timpul concursului care a avut loc în urmă cu mai multe săptămâni la Piatra Neamț. Ancheta epidemiologică a indicat că el și alte șase participanți au intrat în contact cu cineva infectat însă tânărul spune altceva- fără să realizeze cum, s-ar fi contaminat, de fapt, într-un mall din Suceava.